20 de ani de filme și evenimente memorabile – TIFF la ceas aniversar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a debutat vineri, 23 iulie, cu casa închisă.

Publicul clujean a răspuns prezent și de această dată, după 20 de ani de la debut, Festivalului Internațional de Film Transilvania. Gala de Deschidere a avut loc și anul acesta cu casa închisă. Biletele pentru prima proiecție în aer liber, pe ecranul imens din Piața Unirii, au fost sold-out cu mult timp înainte. La fel ca anul trecut, organizatorii au fost nevoiți să scoată mai puține locuri la vânzare, din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de autorități. Cu toate acestea, zona din piață destinată vizionării a fost plină (directorul TIFF estima înaintea galei că ar fi undeva la aproximativ 2.000 de oameni). Spectatorii au purtat mască de protecție în perimetrul festivalului.

Vremea a ținut cu iubitorii de film anul acesta. Înaintea proiecției, publicul a asistat la două momente artistice. Trupa Amadeus a susținut un scurt recital iar compania de teatru de animație Corona Events a oferit un spectacol inedit, de lumini și dans „la înălțime” – „A riveder le stelle”.

Tudor Giurgiu, Cristian Hordilă, Oana Giurgiu, Mihai Chirilov

20 de ani de TIFF în câteva secunde

Publicul adunat în Piața Unirii au vizionat în cadrul Galei de Deschidere, în seara plăcută de iulie, comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus/ The People Upstairs, regizată de Cesc Gay.

Synopsis preluat de pe site-ul oficial al festivalului, tiff.ro: „Comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus/ The People Upstairs, regizată de Cesc Gay, deschide cea de-a 20-a ediție TIFF cu o poveste savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne. Julio și Ana sunt împreună de peste 15 ani, iar monotonia a reușit deja să se instaleze în relația lor. Ce i-ar putea ajuta să depășească această criză? Salva și Laura, un cuplu care i-a întâmpinat cu brațele deschise atunci când s-au mutat în bloc, dar care, fără să știe, a reușit să genereze conflicte și gelozii un etaj mai jos. Spectatorii îi vor recunoaște în filmul nominalizat la cinci premii Goya pe Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking, în regia lui Tudor Giurgiu), deveniți atât instigatori, cât și victime ale unui tsunami emoțional, provocat de o propunere neobișnuită. Film inclus în programul Carte Blanche: San Sebastian.”

„Proiecția din seara asta e o proiecție specială, e cu dedicație pentru toți cei care au trecut printr-un an jumate de pandemie și lucrul acesta i-a afectat foarte tare. Toată tristețea, tot cenușiul din perioada pandemiei vrem cumva să le combatem la ediția asta. Venim cu foarte multe comedii, cu filme cu voie bună, cu filme care să readucă zâmbetele și buna dispoziție. E o comedie foarte tare, foarte mișto, nițel provocatoare, cu actori foarte buni, foarte bine scrisă, și în plus de asta e o comedie inclusă într-un program special dedicat Spaniei.” a spus directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

20 de ani de filme și evenimente memorabile la TIFF

Anul acesta TIFF aduce din nou publicului spectator o mulțime de filme și proiecte. Programul este plin de evenimente care promit, lucru care reiese și din faptul că înaintea debutului unele proiecții erau vândute în totalitate. La ediția aniversară a fost introdusă și o secțiune dedicată serialelor, precum și locații noi. Filmele vor putea fi urmărite atât în sălile de cinema din oraș cât și în numeroase alte locații din împrejurimi. De asemenea, la fel ca în anii precedenți, copiii vor avea parte de proiecții și evenimente special create pentru ei. Harta festivalului va include, la această ediție, 17 locații indoor și outdoor: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema Arta, Casa de Cultură a Studenților, Piața Unirii Open Air, Iulius Parc Open Air, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Cinema Dacia Mănăștur, Muzeul de Artă, USAMV Open Air, UBB Open Air, Parc Poligon Florești, Cetățuie Open Air, Castelul Bánffy Bonțida, Arkhai Sculpture Park Vlaha și Biserica Piaristă.

Directorul festivalului, Tudor Giurgiu, despre noutățile ediției: „Avem două locuri noi în care arătăm film. Unul e la Florești. În seara asta filmul pe care o să-l vedem în curând rulează în paralel și în Florești, în Parcul Poligon. De asemenea, lângă Hotel Belvedere am inaugurat un spațiu nou de proiecție, Cetățuie Open-Air, iar mâine și poimâine îi invit acolo pe toți cei care au copii. Avem activități educative pentru copiii de toate vârstele. E un loc plăcut, la umbră. Precum făceam pe vremuri la Bonțida, am mutat activitățile la Cetățuie Open-Air. De asemenea, tot în seara asta inaugurăm și cinema-ul în aer liber de la USAMV. E un loc pe care l-am descoperit anul trecut. Vor fi multe premiere de film românesc acolo.”

Pentru a doua oară în 20 de ani, TIFF debutează în luna iulie. Acest fapt se datorează faptului că marile festivaluri internaționale de film au fost amânate în 2021 din cauza pandemiei. Festivalul de la Cluj are loc întotdeauna după încheierea Festivalului de Film de la Cannes.

În 2020 TIFF a fost singurul mare festival de film din Europa care s-a ținut cu public.

Festivalul Internațional de Film Transilvania are loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x