125 de ani de lumină dincolo de vedere

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Miercuri, 15 octombrie, de la ora 09:00, la sediul din str. Dorobanților nr. 31, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca aniversează 125 de ani de existență, un moment de profundă semnificație pentru educația specială din România.

Înființată în anul 1900, prima școală de acest fel din țară a oferit, de-a lungul timpului, șansa la educație, cultură și demnitate pentru mii de copii cu deficiențe de vedere.

Organizatorii au anunțat că la ceremonie vor participa oficialități locale și județene, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a foștilor și actualilor elevi și profesori.

Cu acest prilej va fi lansat și un volum aniversar ce spune povestea instituției.

În cadrul evenimentului, va fi adus un omagiu artistului George Nicolescu, fost elev al școlii, personalitate remarcabilă și simbol al reușitei dincolo de limitele impuse de destin.

Totodată, va fi vernisată o expoziție cu lucrările lui Vasile Adamescu, personalitate remarcabilă a școlii, scriitor, profesor și artist cu surdocecitate, un exemplu de voință și genialitate.

Organizarorii vă așteaptă să fiți parte dintr-un moment cu adevărat special – o sărbătoare a curajului, a educației și a luminii care vine din interior.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail