Statul se împrumută de la populaţie, prin emiterea de obligaţiuni

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) lansează luni, 11 iulie, o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie, cu scadenţa în 2018 – moment ce va marca aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

Valoarea totală a emisiunii este de 100 de milioane de lei, iar preţul unui titlu de stat, 100 de lei. Acesta poate fi achiziţionat în perioada 11 – 29 iulie 2016, la o dobânda anuală de 2,15%, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania.

Dobânda şi câştigurile de capital realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor emise de statul român sunt venituri neimpozabile.

Premierul Dacian Cioloş a participat azi la evenimentul de lansare a programului Fidelis Centenar, alături de ministrul Finanţelor Publice Anca Dragu şi specialiştii din piaţa bancară şi cea de capital.
„Întâi de toate, titlurile de stat lansate astăzi reprezintă o investiţie sigură, garantată de stat. Ele sunt accesibile fiecărui cetăţean, student, tânăr antreprenor, salariat sau pensionar, care poate şi vrea să facă o investiţie şi, în același timp, să economisească bani într-un mod inteligent”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

Titlurile de stat vor fi admise şi, ulterior, tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Deţinătorii titlurilor de stat le pot tranzacţiona la preţurile cotate în mod transparent la BVB.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x