Încep demersurile pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, în localitatea Floreşti

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Miercuri, 5 octombrie 2016, Consiliul Judeţean Cluj a primit o solicitare oficială din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind transmiterea, din domeniul public al judeţului Cluj şi administrarea Consiliului Judeţean în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii, a terenului de 144.000 metri pătraţi de pe teritoriul comunei Floreşti, str. Avram Iancu nr. 370-374, în vederea construirii viitorului Spital Regional de Urgenţă Cluj.

„Susţinem cu toată convingerea şi prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie acest demers, mai mult decât benefic şi salutar, al construirii la Cluj, din fonduri europene, a Spitalului Regional de Urgenţă. Tocmai de aceea, voi răspunde cu maximă promptitudine acestei solicitări, sens în care voi convoca, în regim de urgenţă, o şedinţă în cadrul căreia Consiliul Judeţean să aprobe trecerea acestui teren în domeniul public al statului” a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Ministerul Sănătăţii intenţionează ca, alături de Cluj, să mai construiască încă două spitale regionale de urgenţă la Craiova şi Iaşi. În acest sens, Guvernul României a negociat cu Comisia Europeană alocarea unei sume totale de 150 de milioane de euro.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x