Evenimente

Festivalul Internaţional de Stand-UP Comedy revine pe scena culturală a oraşului

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

În perioada 4 – 10 noiembrie, Festivalul Internaţional de Stand-UP Comedy (FISC) se va desfăşura la Cluj, în următoarele locaţii: Casa de Cultură a Studenţilor, Cinema Dacia, Cinema Mărăşti şi Cinema Victoria.

Ediţia din acest an a FISC-ului va debuta cu o nouă etapă a competiţiei Open Mic, competiţie ce va oferi o şansă de afirmare tinerelor talente iubitoare de comedie. De această dată au fost aleşi 6 finalişti care vor încerca să impresioneze live publicul cu cele mai bune glume. La finalul fiecărei seri de Open Mic, iubitorii de comedie vor putea asista, de asemenea, la spectacole de stand-up comedy alături de artişti renumiţi. Printre invitaţii de anul acesta se numără: Sergiu şi Andrei, Badea şi Bordea, Dezbrăcatu, Unguru Bulan şi Nicu Bendea, Toma, Micutzu şi Natanticu şi clujenii de la Just Push Play.

Alături de aceştia, FISC-ul va continua misiunea începută în 2015 şi va aduce umorul mai aproape de oameni prin show-uri de excepţie oferite în cartierele Clujului. De această dată pe scenă vor urca nume precum Serghei şi Anisia (câştigătoarea premiului de originalitate Românii au Talent), Raul Gheba (participant la emisiunea Românii au Talent) şi Nae şi Gabriel Gherghe (finaliştii iUmor).

Programul Festivalului Internaţional de Stand-UP Comedy 2016:
– 4 noiembrie – Semifinala 1 Open Mic – Sergiu şi Andrei – Casa de Cultură a Studenţilor
– 5 noiembrie – Stand-UP Comedy cu Serghei şi Anisia – Cinema Mărăşti şi Cinema Dacia Mănăştur
– 5 noiembrie – Semifinala 2 Open Mic – Raul Gheba – Cinema Victoria
– 6 noiembrie – Finala Open Mic – Stand-UP Comedy cu Badea şi Bordea – Casa de Cultură a Studenţilor
– 7 noiembrie – Just Push Play – Casa de Cultură a Studenţilor
– 8 noiembrie – Stand-UP Comedy cu Nae şi Gabriel Gherghe – Cinema Mărăşti şi Cinema Dacia Mănăştur
– 9 noiembrie – Stand-UP Comedy cu Dezbrăcatu’, Unguru Bulan şi Nicu Bendea – Casa de Cultură a Studenţilor
– 10 noiembrie – Stand-UP Comedy cu Toma, Natanticu şi Micutzu – Casa de Cultură a Studenţilor

fisc-cover

„Abia aşteptăm să râdem din nou la Festivalul Internaţional de Stand-UP Comedy. Am reuşit an de an să dezvoltăm un concept plin de culoare şi sincer, pot să vă spun că artiştii abia așteaptă să se facă de râs în faţa publicului clujean… evident cu glume bune şi umor de calitate. An de an în noiembrie Clujul devine capitala stand-up comedy şi prinde viaţă alături de unii din cei mai iubiţi comedianţi. Mă bucur că anul acesta avem printre invitaţii noştri nume importante de pe scena comediei, care s-au decis să treacă în lumea stand-up-ului, alături de tinere talente care vor demonstra de ce sunt în stare, live în faţa unui public numeros. De asemenea, la cererea publicului am pus în vânzare abonamente pentru toate spectacolele de la Casa de Cultură a Studenţilor, astfel ca iubitorii de umor să aibă locul asigurat în fiecare seară de comedie. Ce pot să vă mai spun? Abia aştept să râdem împreună la FISC.” a declarat Iancu Şerbănescu, managerul Festivalului Internaţional de Stand-UP Comedy.

Biletele pentru ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Stand-UP Comedy încep de la 20 de lei şi sunt disponibile pe www.biletmaster.ro. Iubitorii de comedie pot, de asemenea, opta pentru un abonament care le asigură accesul la cele mai importante evenimentele FISC.

Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul oficial: www.fiscul.eu sau pe pagina de facebook.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x