Ordonanţa de urgenţă adoptată în cursul săptămânii de Guvern, aduce schimbări importante în domeniul sănătăţii

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Guvernul a adoptat miercuri, 16 noiembrie, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care aduce schimbări importante în privinţa selectării managerilor unităţilor sanitare publice, prin eliminarea restricţiilor privind participarea la concurs şi deschiderea competiţiei în selectarea celor mai competenţi directori.

Prin această ordonanţă de urgenţă se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa această funcţie. De acum, selecţia managerilor se poate face şi din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite.

Până în acest moment, exista obligaţia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar. Această măsură îngrădea în mod nejustificat accesul la această funcţie, cu consecinţe negative în procesul de selecţie pentru ocuparea acestei funcţii şi în desfăşurarea activităţii de management.

Pentru a asigura o conducere cât mai profesionistă a spitalelor, au fost extinse şi incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil şi, în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri). Astfel, aceste funcţii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale.

De asemenea, este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu:
– Deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager;
– Alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.

În plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanţare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. O eventuală finanţare ar putea afecta exercitarea funcţiei de manager în condiţii de imparţialitate, existând riscul avantajării sub diverse forme a respectivilor furnizori în relaţia cu spitalul.

Pentru şefii de secţii vor fi organizate concursuri, deoarece aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii.

Potrivit actului normativ, condiţiile de exercitare a activităţilor de manager vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi prin contractul de management.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x