România a devenit cel mai mare loc de joacă în aer liber, la Bucurie în Mişcare






Campania naţională Bucurie în Mişcare 2017 a adunat 50.000 de copii, părinţi şi bunici, care au participat la cele peste 1.500 de activităţi în aer liber desfăşurate în 16 oraşe. Pe o suprafaţă totală de peste 20.000 de mp au fost amenajate terenuri de fotbal, slow biking, ski pe asfalt, fotbal cu piciorul, badminton, baschet, volei şi tenis de masă pentru toţi iubitorii de mişcare.
În majoritatea oraşelor, participanţii la evenimentul Bucurie în Mişcare au învăţat Jocurile Copilăriei, au alergat la cros şi s-au întrecut la concursul de Kendama. În toate cele 16 oraşe care au găzduit Bucurie în Mişcare 2017 au avut loc demonstraţii oferite de cele peste 270 de formaţii ale cluburilor sportive locale şi ale palatelor copiilor, trupe de dans, instructori de fitness, aerobic, cycling, arte marţiale, zumba, Tae Bo, Khai Bo, Jumper, Burn&Pump şi multe altele.
Personalităţi locale, artişti şi sportivi renumiţi au fost parteneri ai evenimentului. La Timişoara, gimnasta Simona Amânar a premiat câteva trupe de dans prezente la eveniment, la Petroşani singurul român care a traversat înot Canalul Mânecii, Avram Iancu, a luat parte la organizarea cros-ului local, iar la Ploieşti, fotbaliştii de la Petrolul au jucat fotbal cu copiii prezenţi. Conform organizatorilor, anul acesta s-au înregistrat multiple recorduri de trecut în istoria de 6 ani a campaniei naţionale Bucurie în Mişcare România. La Cluj-Napoca, la concursul de Kendama, s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, iar competiţia a durat mai bine de 4 ore şi jumătate.
„Campania de anul acesta, cea mai mare de până acum s-a încheiat cu succes. În toate cele 16 oraşe am avut alături oameni frumoşi şi plini de voie bună. Ne-am amintit de jocurile copilăriei, am asistat la zeci de ore de demonstraţii sportive, am dansat în ploaie, am alergat în prafuri colorate şi, când ne-a fost mai cald ne-am jucat cu apă. Vreau să mulţumesc echipelor de organizare locale şi celor aproape 1.000 de voluntari care au depus un efort uriaş pentru ca evenimentele Bucurie în Mişcare să se desfăşoare la cel mai înalt nivel, a declarat Ovidiu Neamţu, organizator Bucurie în Mişcare România.
O dată cu cea de-a VI-a ediţie a campaniei Bucurie în Mişcare, organizatorii au lansat şi provocarea „1 Milion de secunde de mişcare”. Aceştia îşi doresc ca anul acesta să adune 1 Milion de secunde de mişcare, împreună cu toţi cei care iubesc mişcarea. Oricine doreşte să contribuie la realizarea ţintei finale poate să încarce un clip care implică mişcare, pe pagina https://iubescmiscarea.bucurieinmiscare.ro. Provocarea este în derulare.
Evenimentul Bucurie în Mişcare România este cea mai mare campanie de promovare a mişcării de masă din ţara noastră şi este organizat de Asociaţia 11even. În perioada 12 mai – 4 iunie, Bucurie în Mişcare s-a desfăşurat în 16 oraşe din România: Arad, Craiova, Petroşani, Târgu Jiu, Deva, Făgăraş, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Botoşani, Timişoara, Zalău, Bacău, Cluj-Napoca, Galaţi şi Piatra Neamţ.





