Peste 300 de situri au fost identificate pe traseul vechii graniţe a Imperiului Roman, în cadrul Programului Naţional LIMES






Programul Naţional LIMES, instituit în 2015 prin ordinul Ministrului Culturii, face parte dintr-un efort internaţional de înscriere a siturilor arheologice de pe traseul vechii graniţe a Imperiului Roman (cunoscută sub denumirea de „limes”) în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În împlinirea acestui deziderat sunt implicate 9 ţări, România jucând un rol esenţial întrucât pe teritoriul ţării se află cel mai lung sector al limesului roman, peste 1.000 km.
Cele trei instituţii implicate direct în cercetarea de teren şi documentarea necesară întregului proiect sunt Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sf. Gheorghe. Activitatea desfăşurată în anul 2017 a constat în continuarea identificării de documente mai vechi relevante şi în continuarea cercetărilor de teren. Documente precum rapoartele de săpături ale arheologului Dumitru Protase găsite în arhiva MNIT, au fost scanate pentru a fi adăugate la dosarul de includere a siturilor care aparţin graniţei romane aflate pe actualul teritoriul al României.
sursa foto: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Cercetările de teren de tip arheometric (metode non-invazive precum topografia arheologică, geofizica, LIDAR şi fotografia aeriană) desfăşurate în cursul anului trecut au contribuit decisiv la conturarea cu o mai mare precizie a graniţei romane de vest aflate la sud de Bologa şi până în zona Văii Ierii şi a Văii Arieşului. În arealul de 400 km² cercetaţi în premieră au fost găsite 28 de monumente de origine romană, majoritatea regăsindu-se pe teritoriul judeţului Cluj, iar o parte pe teritoriul judeţului Sălaj. De asemenea, cercetări similare au avut loc în Sud-Estul Transilvaniei, în zona castrelor Râşnov-Cumidava, Hoghiz şi Breţcu, dar şi în zona frontierelor romane de Sud-Est a Daciei şi din Dobrogea.
Activitatea programului a fost apreciată de către partenerii internaţionali încă de la început, datorită progreselor făcute de toate părţile implicate în munca de cercetare şi documentare, având în vedere complexitatea sectorului cercetat al graniţei romane.
„Am identificat mai mult de 300 de situri de pe toată lungimea acestei graniţe în România, candidate pentru a intra pe Lista Patrimoniului Mondial. Printre aceste situri se regăsesc castre legionare, castre auxiliare, turnuri şi alte instalaţii militare legate de această graniţă.” spune Dr. George Cupcea, Director Adjunct al MNIT.
Activitatea celor trei instituţii responsabile s-a desfăşurat fără întrerupere în cursul ultimilor ani, chiar dacă alocările bugetare au avut întârzieri, iar de cele mai multe ori au fost insuficiente.
Pentru mai multe detalii în legătură cu Programul Naţional LIMES, poate fi accesată pagina www.limesromania.ro.





