De interesŞtiri

Timp mai scurt pentru obținerea autorizațiilor de construire la Cluj, în 2018

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Termenul mediu de emitere a autorizațiilor de construire, în 2018, la Cluj, a fost de 14 zile.

Termenul mediu de emitere a autorizațiilor de construire a fost de 14.4 zile, în 2018, redus față de termenul legal de 30 de zile, a anunțat Consiliul Județean Cluj. De asemenea, autoritățile au arătat într-o analiză faptul că termenul mediu de emitere a continuat să scadă, cu 2.8 % față de anul 2017 și cu 29.5 % față de anul 2016. Astfel, pentru 79.7 % dintre cazuri, emiterea autorizațiilor s-a făcut într-un termen mai mic de 20 de zile.

620 de autorizații de construire sau de desființare au fost emise anul trecut la Cluj.

Pe parcursul anului 2018, Consiliul Județean Cluj a emis un număr de 620 de autorizații de construire sau de desființare. Acest număr reprezintă o creștere cu 27.6 % comparativ cu anul precedent. Valoarea totală a investițiilor autorizate a fost de 761.000.000 lei.

Termenul mediu de emitere a certificatelor de urbanism a fost de 12 zile.

La capitolul certificate de urbanism, autoritățile au anunțat emiterea unui număr de 1.252 de certificate precum și 404 avize ale structurii de specialitate care au stat la baza emiterii autorizațiilor de către primari. Termenul mediu de emitere a certificatelor de urbanism a fost de 12.5 zile, acesta reprezentând timpul efectiv aflat în sarcina consiliului județean. Termenul total, care include durata de obținere a avizului primarului, obligatoriu pentru emiterea certificatului de urbanism, a fost de 29.6 zile.

În anul 2018 au fost avizate și aprobate 5 PUG-uri noi pentru comunele din județ, procesul de actualizare a PUG-urilor celorlalte comune aflându-se în plină derulare. Totodată, pe parcursul anului 2018, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a analizat un număr de 292 de documentații (PUG, PUZ, PUD, avize de oportunitate), cu 28.7 % mai multe comparativ cu anul 2017. Au fost emise, în acest context, 232 de avize ale arhitectului-șef și un număr de 77 de avize de oportunitate în scopul elaborării unei documentații PUZ.  

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x