Clujenii pot plăti online abonamentele de parcare pentru zona 2






Clujenii au la dispoziție, din luna februarie 2019, posibilitatea de a plăti online abonamentele de parcare pentru zona 2.
O nouă procedură online este disponibilă pentru clujeni, începând din februarie 2019. Primăria municipiului a anunțat introducerea posibilității de a plăti pe site-ul instituției abonamentele de parcare pentru zona 2.
Noua procedură este disponibilă pe site-ul Primăriei, accesând www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Servicii online/Plată parcare abonament zona 2: www.e-primariaclujnapoca.ro/parcari/.
Pașii de urmat pentru a încheia online un abonament de parcare pentru zona 2.
● Cei care vor să încheie online abonament de parcare trebuie să completeze toate câmpurile solicitate.
● Trebuie să bifeze faptul că au înțeles că pentru mașinile înmatriculate pe persoană juridică abonamentul va fi încheiat obligatoriu pe persoană juridică. În caz contrar, abonamentul va fi anulat.
● Pasul următor este efectuarea plății.
● După confirmarea plății, se va primi pe e-mail abonamentul și factura.
● Prețul unui abonament de parcare în zona 2 pentru persoanele fizice este de 100 de lei/lună;
● Prețul unui abonament de parcare pentru pentru persoanele juridice este de 140 lei/lună.
Clujenii au opțiunea de a solicita trimiterea unui e-mail înainte de expirarea valabilității abonamentului, astfel încât acesta să poată fi rînnoit la timp.
Abonamentul va fi valabil cel mai devreme începând din ziua următoare finalizării procedurii online. Pentru a ușura munca Poliției locale se generează un cod QR care trebuie afișat în parbrizul autoturismului. De asemenea, Poliția locală poate verifica și după numărul de înmatriculare dacă pentru un anumit autoturism a fost sau nu încheiat abonament de parcare. Primăria Cluj-Napoca a anunțat că în luna ianuarie 2019 au fost încheiate 2.300 de abonamente pentru zona 2.
În prezent, Primăria Cluj-Napoca are peste 73 de aplicații și proceduri digitale, pe lângă Antonia, primul funcționar public virtual din România, care procesează momentan 90 de cereri de la cetățeni, non-stop.





