×

2020 este termenul de finalizare a noului cimitir al municipiului

Evidențiate

2020 este termenul de finalizare a noului cimitir al municipiului

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Finalizarea noului cimitir al municipiului Cluj-Napoca este prevăzută pentru 2020.

În bugetul pentru anul 2020 sunt cuprinse cheltuielile aferente finalizării noului cimitir al municipiului, a anunțat Primăria municipiului Cluj-Napoca. Acesta este amplasat în Someșeni, în zona Moș Ion Roată, pe un teren de 20 de hectare. În total, vor fi investiți aproape 48.000.000 lei (fără TVA).

La încheierea lucrărilor, cimitirul va dispune de peste 5.500 de locuri de veci, 1.500 urne și o capelă. De asemenea, va fi ușor accesibil, cu spații generoase acoperite de arbori și verdeață, alei pietonale, zone cu băncuțe etc. Pentru accesibilitate sunt amenajate și locuri de parcare.

Până acum au fost realizate lucrări la drumurile și aleile din cimitir, zona de parcare, lucrări de împrejmuire și au fost demarate lucrările la clădirea administrativă, capelă, rețelele edilitare (rețea electrică exterioară, rețeaua de apă) și altele. Lucrările vor continua în funcție de condițiile de vreme și sol, astfel încât proiectul să fie finalizat până la mijlocul acestui an (iunie 2020).

Alte informații și facilități la finalizarea lucrărilor, conform Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Suprafața terenului: 201.000 mp
Spații verzi amenajate: 80.735 mp
Circulații: 55.396 mp
– semicarosabile: 21.806 mp
– pietonale: 20.990 mp
– parcaje: 12.600 mp
Amenajări morminte: 55.894 mp
Nr. morminte simple: 5429
Nr. morminte duble: 17
Nr. cavouri: 53
Nr. urne columbar: 1.500
Suprafață construită clădiri: 575 mp
Suprafață desfășurată clădiri: 919 mp
Stadiu fizic: realizat în proporție de 43%
Conform autorităților, valoarea totală a contractului de execuție este de 47.785.831,22 lei (fără TVA).

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail