Ştiri

Au fost majorate amenzile pentru nerespectarea stării de urgență

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Marți, 31 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență.

Au fost majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență, a anunțat Ministerul de Interne (MAI).

● Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

● Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Conform autorităților, sancțiunile vor putea fi aplicate începând de joi, 2 aprilie 2020.

Au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale.

Pe lângă faptul că au fost majorate amenzile, au fost introduse și sancțiuni complementare, după cum urmează:

● confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

● interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

● suspendarea temporară a activității;

● desființarea unor lucrări;

● refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei, a precizat MAI.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x