#CaranTIFF – Recomandările lui Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF






Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) își reia rubrica de festival, pe timp de #CaranTIFF.
#CaranTIFF; Recomandările lui Mihai Chirilov – vedeți mai jos ce filme vă recomandă directorul artistic al TIFF, pe timp de #CaranTIFF.
Sin Retorno
Unul dintre puținele filme de gen pure și dure care au câștigat Trofeul Transilvania de-a lungul anilor, debutul argentinianului Migue Cohan este un revenge thriller deștept, impecabil construit și cu un final pe măsură despre implicațiile psihologice devastatoare ale unui incident complex, dar și despre relativitatea justiției.
Câini
Înainte să câștige popularitate de pe urma universului comic întunecat din serialul HBO Umbre, Bogdan Mirică le-a oferit două roluri fabuloase lui Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, câștigând Trofeul Transilvania cu acest western modern pe care frații Coen l-ar fi putut lesne regiza dacă s-ar fi născut în Balcani, cu aceeași doză de umor negru și violență.
Las Herederas
Unul dintre cele mai premiate debuturi din 2018 (în special la Berlinală, dar și la TIFF, unde a primit Trofeul Transilvania), drama intimistă a paraguayanului Marcelo Martinessi este un portret delicat, nu lipsit de fine episoade comice, al unei femei între două vârste pe care soarta o scoate din inerția unui prizonierat emoțional, eliberând-o.
Primele titluri disponibile gratuit oriunde în lume, pentru cei aflați în afara țării, sunt deja pe unlimited.tiff.ro. Printre ele: Exploratorul, un documentar despre expediția arctică a lui Emil Racoviță. Via Regis, un film-reper, cu imagini inedite și confesiuni ale Regelui Mihai, Omul cu o mie de ochi, Memoria de piatră, Lindenfeld 1994.





