Se deschide perioada de aplicații pentru Bursa Alex. Leo Șerban

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Festivalul Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) lansează o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, dedicată cineaștilor, jurnaliștilor și criticilor de film.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la dispariția unuia dintre cei mai apreciați critici de film din România, un prieten drag al TIFF-ului și o personalitate unică în peisajul cultural românesc. Bursa Alex. Leo Șerban, inițiată în memoria sa, este în valoare de 2.500 de euro. Ajunsă la cea de-a șaptea ediție, bursa le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și tinerilor jurnaliști și critici de film, cu vârsta maximă de 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc).

Dosarele de aplicație trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului. Acestea pot fi înscrise până pe 15 iunie, prin completarea formularului disponibil pe site-ul festivalului.

Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 20-a ediții.

TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează. Bursierul ediției din 2020 a fost Alexandra Tănăsescu, fondatoarea platformei de jurnalism independent culturaladuba.ro. O mențiune specială pentru un proiect editorial i-a fost oferită criticului de film Victor Morozov, pentru volumul Peste graniță. Cinema-ul românesc în context transnațional. Totodată, o Mențiune specială, în valoare de 1.000 de euro va recompensa performanța unui actor român sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2020. Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiat actorul Cristi Popa, pentru rolul din Monștri. (r. Marius Olteanu).

Bursa Alex. Leo Șerban, iniţiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF, în memoria unuia dintre cei mai importanți critici de film români, Alex. Leo Șerban. Dacă la primele trei ediţii, bursa era adresată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative, începând din 2018 se adresează deopotrivă regizorilor și scenariștilor.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x