EvenimenteLifestyleŞtiri

TIFF 2023: Organizatorii anunță surprizele ediției

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Festivalul Internațional de Film Transilvania, ediția 2023, va debuta vineri, 9 iunie.

Peste fix o lună începe TIFF 2023. Cu această ocazie, organizatorii festivalului au venit la Cluj, pentru a susține tradiționala conferință de presă anuală. Prin intermediul acestei întâlniri cu jurnaliștii, Tudor Giurgiu – directorul TIFF și Mihai Chirilov – directorul artistic al festivalului, au transmis ultimele noutăți pentru cei care așteaptă cu nerăbdare să revină în sălile de cinema.

Filmul Confort nordic (Northern Comfort), o producție Islanda, Marea Britanie și Germania, va deschide cea de a 22-a ediție a TIFF. Regizat de cineastul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, filmul face parte din Focus Nordic, un program complex al acestei ediții care va aduce în fața spectatorilor din Cluj-Napoca peste 40 de filme, concerte și cine-concerte din Norvegia, Islanda, Danemarca, Finlanda și Suedia. Organizatorii au anunțat că vineri, 9 iunie, de la ora 20:45, mii de spectatori sunt așteptați în Piața Unirii alături de echipa filmului și de alți invitați speciali pentru a sărbători startul unei noi ediții, într-o seară plină de surprize.

Invitatul special al TIFF 2023 este Geoffrey Rush.

Știrea zilei a fost prezența lui Geoffrey Rush ca invitat special al ediției. Acesta va putea fi văzut la Cluj-Napoca la Gala de Închidere, în cadrul căreia va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate.

Geoffrey Rush, cunoscut în special pentru rolurile sale excentrice atât din filme și seriale, cât și din spectacole de teatru, este unul dintre cei mai aclamați actori australieni. Cariera lui în cinema a explodat literalmente cu rolul lui David Helfgott – pianistul atins de geniu care suferă de o cădere nervoasă devastatoare, dar reușește să se salveze – din Strălucire (Shine, r. Scott Hicks, 1996). Filmul i-a adus recunoașterea globală, un premiu Oscar și numeroase alte distincții de top. „Nu există jumătăți de măsură în memorabila interpretare a lui Rush. Helfgott e genul de personaj pe care nu-l poți portretiza just decât dacă-i intri complet pe sub piele.” (The Guardian). Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.

Cu o aparentă predilecție pentru interpretarea figurilor istorice, Geoffrey Rush a mai fost nominalizat la Oscar pentru trei astfel de personaje: Philip Henslowe, managerul de teatru înglodat în datorii din Shakespeare îndrăgostit (Shakespeare in Love, r. John Madden, 1999); Marchizul de Sade în drama biografică Quills (r. Philip Kaufman, 2000), bazat pe piesa omonimă a lui Doug Wright, și Lionel Logue, logopedul care l-a ajutat pe Regele George al VI-a cu problemele sale de vorbire, în Discursul Regelui (The King’s Speech, r. Tom Hooper, 2010).

Rush a obținut un premiu Emmy pentru rolul protagonistului din The Life and Death of Peter Sellers (r. Stephen Hopkins, 2004), o adaptare a cărții lui Roger Lewis despre viața actorului cunoscut din comedia iconică Petrecerea și pentru interpretarea Inspectorului Clouseau în seria Pantera Roz. A câștigat și un premiu Tony în 2009, jucându-l pe monarhul muribund Berenger I din piesa absurdă a dramaturgului de origine română Eugen Ionescu, Regele moare – atingând astfel recunoașterea supremă cu care se poate mândri un actor, așa numita Triple Crown of Acting (Oscar-Emmy-Tony). Este unul dintre cei doar 9 actori din lume (alături de Al Pacino și Jeremy Irons) care au reușit acest hat-trick, galeria lui de premii incluzând totodată două Globuri de Aur și trei Premii BAFTA.

Geoffrey Rush face parte și din universul Piraților din Caraibe. Căpitanul Hector Barbossa, personajul interpretat de australian, apare în toate filmele seriei, fiind dușmanul lui Jack Sparrow (Johnny Depp).

Actorul va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala de închidere TIFF, care va avea loc în 17 iunie. – au anunțat reprezentanții Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Un an fără filme românești în competiție.

22 de lungmetraje au intrat în cursa celor două competiții internaționale. Dintre acestea, nici unul nu este autohton. Regizate de autori aflați la primul sau al doilea film, 12 dintre ele concurează pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, iar 10 – pentru titlul de cel mai bun film al Competiției What’s Up, Doc?.

Filmele de la TIFF 2023 vor putea fi văzute atât în locațiile tradiționale, cât și în spații noi.

Pe lângă Piața Unirii și cinematografele din toate zonele orașului, o nouă locație s-a adăugat la această ediție. Strada Mihail Kogălniceanu va fi animată anul acesta de activități dedicate filmului. De asemenea, locuitorii din Florești se vor putea bucura de festival la ei acasă. Din păcate, în alte comune mari din apropiere, cum ar fi Apahida, nu s-a anunțat niciun eveniment.

Festivalul de film din inima Ardealului a ajuns la cea de-a 22-a ediție. Organizatorii au anunțat azi că nu toate cărțile sunt jucate, și surprize pot să mai apară până în iunie. De asemenea, având în vedere greva scenariștilor de la Hollywood, nume noi ar putea să fie marcate pe afișul acestei ediții.

TIFF 2023 va avea loc în perioada 9 iunie – 18 iunie la Cluj-Napoca.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

[…] participat la o discuție relaxată cu directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov. Participarea la eveniment a fost deschisă publicului și presei. La final, actorul a acceptat cu amabilitate să răspundă […]

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x