De interesEvenimente

Cupa Dan Căpitan la schi alpin: Start înscrieri

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Competiția se va desfășura în perioada 2 – 3 martie 2024, la Buscat, și face parte din calendarul Mini Cupei României la schi alpin U12.

Tinerii sportivi, cu vârsta sub 12 ani, sunt invitați să se înscrie la Cupa Dan Căpitan, competiție din cadrul Mini Cupei României la Schi Alpin care va avea loc în perioada 2 – 3 martie 2024, la Buscat. Sportivii vor concura în două probe de slalom uriaș, pe pârtia roșie (dificultate medie), unde vor fi montate între 17 și 20 de porți. Câștigătorii fiecărei zile vor fi premiați. Înscrierile se pot face până pe 29 februarie 2024, ora 20:00. Organizatorii anunță că pot participa la întreceri și sportivii amatori, alături de cei legitimați la cluburile de performanță, în funcție de categoriile de vârstă acceptate în concurs, respectiv U8 (născuți în 2017 sau mai târziu), U10 (2015 – 2016), U12 (2013 – 2014), atât fete cât și băieți. În plus, organizatorii anunță că acceptă și o grupă specială HC – pentru cei născuți în 2012.

”Pentru al doilea an consecutiv, Cupa Dan Căpitan se va desfășura pe pârtiile de la Buscat și acest lucru ne bucură nespus. Avem o pârtie dedicată concursului și cele mai bune condiții pentru o astfel de competiție”, spune Iancu Șerbănescu, fost membru al Lotului Național de Schi al României și organizator al evenimentului.

Înscrieri deschise până pe 29 februarie

Copiii care doresc să participe la cea de-a cincea etapă din calendarul Mini Cupei României din acest an, pot face acest lucru până pe 29 februarie 2024, la ora 20:00. Pentru a fi înregistrați în competiție, sportivii, inclusiv cei amatori, trebuie să transmită o copie a certificatului de naștere și cele două declarații (Consimțământul privind protecția și prelucrarea datelor cu caracter personal și Declarația sportivului) stipulate în regulamentul de participare pe adresa de mail cupadancapitan@yahoo.com

Taxa de participare este de 50 lei pentru ambele zile de concurs.

Schiul românesc are viitor. Cinci sportivi clujeni, pe podium în 2023

Cinci tineri sportivi clujeni au urcat pe podiumurile categoriilor de vârstă la Cupa ”Dan Căpitan” 2023, din cadrul Mini Cupei României la schi alpin, desfășurată acum un an tot pe domeniul schiabil Buscat. Mini Cupa României la schi este un proiect desfășurat sub egida Federației Române de Schi-Biatlon și a început în urmă cu patru ani, în cadrul programului ”Construim, împreună pentru viitor”. Prin acest program se dorește atragerea către schi a cât mai multor copii și tineri.

Despre Dan Căpitan

Dan Căpitan este o emblemă a schiului românesc, multiplu campion național, cu o carieră sportivă de aproape trei decenii. Timp de 14 ani, a fost antrenorul lotului național de copii al României. La începutul anilor 1990, cei zece sportivi antrenați de el erau mereu pe podiumuri la competiții, ducând Clujul în topul deținătorilor de medalii din România.

”Chiar faptul că Dan Căpitan a fost antrenorul lotului național este dovada performanței pe care o făcea cu sportivii lui: selecționerul era stabilit în funcție de numărul de medalii câștigate cu echipa sa. Mă bucură să văd tot mai multe academii de schi care fac antrenamente și perfecționează tehnica tinerilor schiori pe pârtiile din Cluj. Cupa ”Dan Căpitan” este cel mai bun prilej de a evalua stadiul tehnic al sportivilor, dar și rezultatele antrenorilor”, a adăugat Iancu Șerbănescu.

Organizator: Mini Cupa României

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

[…] Cupa Dan Căpitan la schi alpin: Start înscrieri […]

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x