×

48 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în România

Evidențiate

48 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în România

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Până joi, 12 martie, la nivel național au fost confirmate 48 de cazuri de infectări cu virusul COVID–19 (coronavirus).

Pe teritoriul României, până la data de 12 martie, au fost confirmate 48 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Dintre acestea, în 6 cazuri s-a declarat vindecarea, iar pacienții au fost externați.

Conform Ministerului de Interne (MAI), pe teritoriul României se află în carantină instituționalizată 1.450 de persoane. Pentru acestea se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID–19 (coronavirus). Alte 12.878 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 21 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.

A fost suspendată temporar activitatea din puncte de trecere a frontierei de la granița comună cu Republica Serbia.

În ceea ce privește activitatea în punctele de frontieră la granița cu Republica Serbia, începând de astăzi, 12 martie, ora 08:00, a fost suspendată temporar activitatea următoarelor puncte de trecere a  frontierei de la granița comună:

● Punct de trecere frontieră (PTF) Vrbica – Valcani – specific rutier;

● PTF  Nakovo – Lunga – specific rutier;

● PTF Jasa Tomic – Foeni – specific rutier;

● PTF  Kaludjerovo – Naidas – specific rutier;

● PTF Golubac – Moldova Nouă – specific rutier/naval;

● PTF Kladovo – Drobeta Turnu Severin – specific naval;

● PTF Kusjak – Porțile de Fier II – rutier.

Măsura a fost instituită de către autoritățile din Republica Serbia, în vederea protejării sănătăţii cetățenilor din cele două state, în contextul extinderii infecției cu COVID-19.

Traficul de frontieră între cele două țări va continua în condiţii normale prin PTF Stamora Moravița (județul Timiș), PTF Jimbolia (județul Timiș) și PTF Porțile de Fier I (județul Mehedinți) a precizat MAI.

Situația privind infectarea cu virusul COVID–19 (coronavirus) la nivel european și global.

Până la data de 11 martie 2020 au fost raportate 17.430 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI*
Italia 10149 (+977)631  (+167)1045  (+321)
Franţa1784  (+372)33     (+3)12
Spania1639   (+435)35     (+7)183   (+151)
Germania1296  (+157)225      (+7)
Regatul Unit373   (+52)6        (+1)19      (+1)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en).

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 11 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI*
118619   (+4376) 4292 (+269)68266  (+2501) 

Conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/. Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 10 – 11 martie 2020.

Cetățenii sunt sfătuiți să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail