×

7.000 de lucrători străini pot fi admişi pe piaţa forţei de muncă din România

7.000 de lucrători străini pot fi admişi pe piaţa forţei de muncă din România

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Un număr de 7.000 de lucrători străini vor putea fi admişi pe piaţa forţei de muncă din România în 2018, în baza avizelor de angajare/detaşare, a stabilit Guvernul.

Executivul informează că decizia de suplimentare a contingentului de lucrători nou admişi a fost luată pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, dar şi ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Totodată, măsura adoptată a ţinut cont de datele oferite de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Conform acestor date, în perioada ianuarie – august 2017, 58.848 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori, în mod repetat, ca fiind vacante, iar în primele opt luni ale anului 2017, media numărului de locuri de muncă vacante declarate de către angajatori, în mod repetat, a fost de 7.306.

Astfel, Hotărârea luată de Guvern prevede suplimentarea cu 1.500 de locuri a contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi, faţă de cel stabilit pentru anul 2017. Numărul de lucrători permanenţi va creşte de la 3.000 la 4.000, iar cel al lucrătorilor detaşaţi de la 700 la 1.200.

Pe lângă lucrătorii permanenţi şi cei detaşaţi, actul normativ prevede şi alte tipuri de angajare/detaşare, respectiv: persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii – 700, lucrători înalt calificaţi – 500, lucrători sezonieri – 400, lucrători stagiari – 100 şi lucrători transfrontalieri – 100.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail