Scrisoare deschisă a regizorului Tudor Giurgiu, adresată conducerii Muzeului Ţăranului Român, care a refuzat includerea în program a unui film în care apar minorităţi sexuale

Vă scriu din poziţia de administrator al societăţii Transilvania Film care distribuie pe ecrane filme româneşti şi europene, multe din ele selecţionate şi premiate, de-a lungul timpului, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

În ultimii ani am distribuit succese de casă precum Romania neîmbânzită (cel mai vizionat film românesc anul acesta), Câini dar şi filme premiate precum Fiul lui Saul, Moonlight, O femeie fantastică (toate trei premiate cu Oscar) sau Foxtrot (Leul de Argint la Veneţia 2018). Următoarea noastră lansare e debutul în regie de film al lui Bogdan Theodor Olteanu, Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă, film independent, realizat fără bani publici, prezentat în premieră mondială la TIFF în urmă cu câteva săptămâni. Filmul a avut deja cronici elogioase în presa străină şi, ulterior celor două proiecţii sold out de la Cluj, a fost invitat la câteva prestigioase festivaluri din străinătate. Suntem, de asemenea, în negocieri pentru a distribui filmul pe ecranele din Franţa.

Da, e un „film cu lesbiene”, cum a fost deja etichetat. E un film care nu va intra în programarea viitoare a cinematografului de artă de la Muzeul Ţăranului Român, deşi este un cinema care primeşte subvenţii atât de la CNC cât şi din programul Europa Cinemas tocmai pentru a programa filme româneşti şi europene de calitate. Problema nu e eventuala temere că filmul ar fi un rebut ci că e un „film cu lesbiene” iar asta ar putea regenera scandalul din luna februarie a.c., la care, de altfel, s-a întîmplat să fiu martor.

Aşa cum i-am transmis şi personal doamnei director al muzeului, Liliana Passima, încerc să îi înţeleg decizia şi, da, poate că are dreptate. Conduce un muzeu extraordinar, care a trecut prin vremuri complicate şi are de dus multe bătălii în intern, nu doreşte să-şi alieneze o parte a publicului care consideră că programarea unor filme cu tematică LGBT este străină de substanţa instituţiei. Rămân, totuşi, cu îndoiala sinceră că protestatarii din februarie au vizitat muzeul cu adevărat în ultimii 5 ani sau au măcar habar despre programele sale curente.

Pe de altă parte, cred că este o decizie total neinspirată cu care nu putem să fim de acord.
Capitala mai are doar două cinematografe unde se pot vedea cu preponderenţă alt gen de filme
faţă de programarea de la mall. A refuza un astfel de film pe criterii care nu au legătură cu performanţa lui, ci cu faptul că tratează un subiect despre o minoritate sexuală e, în sine, o discriminare şi constituie un precedent periculos. Ce filme trebuie să facem în viitor pentru a fi siguri că vom fi acceptaţi în sălile de cinema? Ne dorim oare să existe un cod despre ce sau cât e voie să arătăm în filmele noastre pentru a fi eligibili la o programare într-o sală care se proclamă a fi un cinematograf de artă?

În 2006, am regizat filmul Legături bolnăvicioase, primul film din România care atingea subiecte din zona LGBT. Mi s-a interzis vreo programare? Nu. Dimpotrivă, filmul a făcut săli pline la cinema Studio, frecventat de acelaşi tip de public care a migrat ulterior închiderii sălii Studio spre cinematograful de la Muzeul Țăranului. Mi se pare ireal şi de neconceput ca, după 12 ani, să fim martori la acest tip de atitudine. Doar pentru că apele sunt tulburi şi nu se doreşte agitarea lor?

Consider că sala de cinema din incinta MŢR (numită, ironic, la lansarea la care am luat parte, Noul Cinematograf al Regizorului Roman, deşi probabil ar fi trebuit să se adauge „care-nu-face-filme-cu-gay-sau-lesbiene”) aduce un capital de imagine extraordinar Muzeului, aduce public nou, tânăr, oameni care ar putea fi stimulaţi să participe la activităţile MŢR. A transforma cinematograful într-un loc unde filmele de un anumit gen nu sunt binevenite în pofida valorii lor, doar pentru că se consideră a fi străine de discursul şi mesajul MŢR, e o interpretare forţată şi nepotrivită valorilor europene ale lumii în care trăim.

Pentru a preîntâmpina astfel de cazuri pe viitor, solicit public conducerii MŢR să anunţe oficial, în clar, ce trebuie să conţină filmele româneşti sau străine pentru a fi programate în cinematograf.

Regret să constat că, prin aplicarea acestei decizii, fanatismul şi intoleranţa au tot mai mult câştig de cauză în detrimentul libertăţii de exprimare.