Festivalul Diploma 2019 prezintă peste 120 de lucrări ale absolvenților de arhitectură, arte vizuale, arte decorative și design din toată țara.
Vizitatorii festivalului au ocazia să admire lucrările clujenilor și a tinerilor artişti din toată țara, înainte ca acestea să fie expuse în galerii sau muzee locale şi internaționale.
Ediția de anul acesta a festivalului se desfășoară în intervalul 11 – 20 octombrie 2019, în București, în clădirea monument istoric de pe Str. C.A. Rosetti nr. 3 (Piața George Enescu), redeschisă cu această ocazie pentru publicul larg.
Vernisajul expoziției are loc vineri, 11 octombrie, începând cu ora 19:00, și este inclus în circuitul Noaptea Albă a Galeriilor – NAG. Accesul este gratuit.
Printre lucrările expuse la actuala ediție Diploma 2019 se numără și cele ale clujenilor selectați.
● Arte textile, Timeea Brandaș cu proiectul Fusion;

● Arte textile, Cristina Mocan cu proiectul MUSUBU – A kind of Identity;

● Ceramică-Sticlă-Metal, Natalia Lazurca cu proiectul Lucruri importante și neimportante;

● Design obiect, Eduard Davidel cu proiectul Rucsac de Expediție;

● Design obiect, Beáta Csáka cu proiectul HERON;

● Fashion, Corina Cigodaru cu proiectul CHERNOBYL;

● Fashion, Mariana Padurariu cu proiectul Feminitatea;

● Fashion, Vlad Cheregi cu proiectul Forget me not!;

● Fashion, Andrada Oprean cu proiectul Ephemeral Patterns;

● Arte grafice, Bianca Mocan cu proiectul Unlettered;

● Arte grafice, Robert Sergiu Ujvaroși cu proiectul Atavus;

● Pictură, Mathias-Ovidiu Bar, cu proiectul Societe Impromptu;

● Pictură, Victoria Sadovnic cu proiectul Peisaj Post-apocaliptic;

● Pictură, Lavinia Mihuş cu proiectul Miscarea – expresivitati plastice in reprezentarea peisajului;

● Pictură, Alina-Nicoleta Mureș cu proiectul Lumea in Oglinda Digitala;

● Pictură, Tocoaie Daniela-Ioana cu proiectul Configuratii alterate;

● Pictură, Lavinia-Maria Oniciuc cu proiectul Portretul din Abis;

● Sculptură, Heidi-Ștefania Tradnik cu proiectul Stari de spirit;

● Arhitectură, Andreea Melisa Mureșanu cu proiectul Centru de cartier și restructurare urbană în cartierul Între Lacuri;

Diploma 2019 prezintă cele mai bune lucrări de absolvire ale viitoarei generații de artiști și creativi, absolvenți ai tuturor facultăților vocațional-creative din România, precum artele plastice, artele decorative, arhitectura și designul.
Lucrările clujenilor și a studenților din toată țara au fost selectate de către un board creativ, care reunește în acest an peste 40 de seniori în domenii creative: arhitecți, designeri, galeriști, manageri culturali, urbaniști, fotografi, stiliști, redactori, antreprenori, graficieni, profesioniști activi și dedicați ariei lor.
Festivalul Diploma reprezintă contextul ideal pentru publicul larg de a descoperi noua generație de artiști și creativi din România înainte ca aceștia să devină celebri. În plus, este o oportunitate pentru creativi de a avea un prim contact cu piața de artă și cu mediul profesional la care aspiră.
Mai multe informații despre Diploma sunt disponibile pe diplomafestival.ro.


