
Lucrări pentru epurarea levigatului de la Pata Rât






Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că au fost demarate lucrările pentru epurarea levigatului produs la depozitul de deşeuri de la Pata Rât.
Astfel, procedura survine ca urmare a finalizării lucrărilor civile necesare în acest scop precum şi a celor la priza de levigat în vederea preluării acestuia din breşa existentă, deversării în bazinul de liniştire şi, apoi, în camera de pompare a levigatului în bazinele aferente staţiei de tratare prin osmoză inversă.
Forul administrativ judeţean informează că prin finalizarea acestor lucrări s-a stopat în totalitate eliminarea levigatului în Pârâul Zapodie. Urmează ca, din primul bazin, cu o capacitate de cca. 500 de mc, levigatul să fie deversat în cel de-al doilea bazin de cca. 600 mc, prin intermediul a trei conducte de legătură, de unde va fi preluat, prin pompare, în rezervorul tampon.
În urma procesului de tratare a levigatului prin osmoza inversă rezultă atât permeatul, substanţa decontaminată şi devenită total inofensivă pentru mediu, care este evacuat în Pârâul Zapodie, cât şi concentratul, care este stocat în rezervorul tampon din cadrul staţiei de tratare. În ultima fază, din rezervorul tampon concentratul va fi colectat, transportat şi eliminat de către o firma specializată, în conformitate cu contractul de servicii încheiat în acest sens.
În ceea ce priveşte activitatea staţiei de epurare cu o capacitate de 165 de mc/zi, aceasta va fi alimentată în prima fază cu ajutorul generatorului pe bază de motorină aflat în dotare, urmând ca, până la jumatatea lunii iunie, alimentarea staţiei să se realizeze cu energie din reţeaua electrică.
„Ma bucur să pot anunţa faptul că staţia de osmoză inversă a început să funcţioneze, pentru a elimina astfel consecinţele negative ale scurgerii de levigat. Voi urmări îndeaproape ca toate operaţiunile să fie efectuate în ritm susţinut şi cu respectarea legislaţiei în domeniu, în aşa fel încât lucrurile să reintre pe făgaşul normal în ceea ce priveşte situaţia de la Pata Rât” a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Un aspect relevant referitor la eliminarea concentratului rezultat în urma procesului de epurare prin osmoza inversă a levigatului îl reprezintă faptul că, soluţia propusă iniţial, cea referitoare la injectarea acestuia în corpul depozitului, a fost abandonată ca urmare a refuzului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj de a elibera avizul necesar, precizează autorităţile. În acest context, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că a fost nevoit să încheie la începutul lunii mai, în urma unei licitaţii, un contract cu un operator privat – SC Demeco SRL Bacău – în vederea prestării serviciilor de colectare, transport şi eliminare a concentratului, cu respectarea tuturor legilor în vigoare.







Publică comentariul