Duminică, 20 noiembrie 2016, are loc concursul de intrare în rezidenţiat pentru absolvenţii Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie.
Ministerul Sănătăţii informează că un număr total de 6.091 de tineri absolvenţi s-au încris la concurs, dintre care 4.533 au optat pentru domeniul medicină, 1.062 pentru domeniul medicină dentară şi 496 pentru farmacie.
Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Durata examenului este de 4 ore şi constă într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu.
Alegerea unui loc sau post este condiționată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.
Concursul din acest an are câteva noutăţi. Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri/posturi. De asemenea, sunt introduse specialitati noi – cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinică şi pedodonţie, iar o serie de specialităţi a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu. Alegerea locurilor/posturilor în specialitate se face la o dată stabilită ulterior, de comun acord între Ministerul Sănătăţii şi universităţile de medicină şi farmacie, prin teleconferinţă, pe baza punctajului şi a clasificărilor.
Locurile şi posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidenţiat.