Actorul britanic Timothy Spall este unul dintre invitații speciali ai TIFF.22. Acesta va fi distins cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala de Deschidere a festivalului, care va avea loc în 9 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Timothy Spall a jucat peste 150 de roluri în film și televiziune. Britanicul a colaborat constant cu regizorul Mike Leigh. Interpretările sale din Secrete și minciuni (Secrets & Lies, 1996) și Cu susul în jos (Topsy-Turvy, 1999), i-au adus două nominalizări la BAFTA, iar pentru cea mai recentă colaborare a sa cu Leigh, Mr. Turner (2014), a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes. În anii ’90, a colaborat și cu regizori precum Clint Eastwood (White Hunter Black Heart), Kenneth Branagh (Hamlet, Love’s Labour’s Lost) sau Bernardo Bertolucci (The Sheltering Sky).
Pentru noile generații de spectatori a devenit cunoscut în toată lumea datorită rolului vrăjitorului Peter Pettigrew din seria Harry Potter. Spall a mai jucat alături de Tom Cruise în Ultimul samurai (The Last Samurai, r. Edward Zwick, 2003) și de Jim Carrey în Lemony Snicket – O serie de evenimente nefericite (Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events, r. Brad Silberling, 2004). L-a interpretat pe Winston Churchill în filmul premiat cu Oscar Discursul Regelui (The King’s Speech, r. Tom Hooper, 2010), în care l-a avut partener pe Geoffrey Rush. La finalul mileniului trecut, Regina Elisabeta a II-a l-a numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic.
Confort nordic (Northern Comfort, Islanda / Marea Britanie / Germania, 2023) este cel mai nou film în care joacă Timothy Spall.
Comedia regizată de islandezul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson urmărește un grup de londonezi care încearcă să scape de frica de zbor participând la un curs exclusivist ce îi catapultează într-o aventură turbulentă cu consecințe dintre cele mai hilare. Confort nordic este filmul care va deschide TIFF.22 în data de 9 iunie, în Piața Unirii. Alături de Timothy Spall, la Gala de Deschidere a festivalului vor participa și regizorul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, dar și actrița engleză de teatru și film Lydia Leonard (The Crown, Ten Percent).
Anul acesta, programul de filme din Piața Unirii Open Air va aduce în fața publicului documentare-portret, comedii trăsnite și filme de acțiune, dar și o seară dedicată unei povești clasice de dragoste. Festivalul se va închide duminică, 18 iunie, cu ceea ce poate fi numită „captura” acestei ediții: Asteroid City. Noul film semnat de inclasabilul Wes Anderson aterizează la TIFF imediat după premiera în selecția oficială de la Cannes și are o distribuție stelară, cu Tom Hanks, Scarlett Johansson și Jason Schwartzman în rolurile principale.
Biletele pentru Piața Unirii au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
One thought on “Actorul Timothy Spall, invitat special la Gala de Deschidere TIFF.22”