Aidan Gillen, actor irlandez, cunoscut la noi mai ales din serialul de mare succes „Urzeala tronurilor”, și Ornela Muti, stea a cinematografiei italiene, au oferit clujenilor momente savuroase, la sesiunile de Masterclass, pe care le-au susținut în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Ambii actori, care au cunoscut de-a lungul carierei succesul, au recunoscut faptul că nu au participat la cursuri de actorie clasice. Ei au furat meserie urmărind multe filme sau piese de teatru. Din jocul altor actori, ei au încercat să-și dea seama ce li se potrivește și cum să aplice asta în propriile roluri.
● Ornella Muti nu și-a dorit să fie actriță. Ea a declarat că acest drum i-a fost oferit la o vârstă foarte fragedă. La început habar n-avea ce face și nu știa ce presupune această meserie. După primul rol, pe care l-a primit la vârsta de 14 ani, se gândea că o să se întoarcă la școală. Dar acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată. Ofertele au continuat să curgă și drumul i-a fost fost presărat cu succes.
„Eu nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță. Ani la rând am fost selectată (n.r. pentru a juca anumite roluri) și nici măcar n-aveam habar ce fac. Pentru cineva care își dorește să fie actriță, lucrurile stau diferit. Poate vor fi o mulțime de obstacole, dar dacă asta este pasinea ta, trebuie să înveți să lucrezi Universul și să ceri, să te vezi pe o scenă, într-un decor minunat, de care te bucuri, pe care îl simți. Este foarte important. În carieră, în mod special noi femeile, avem multe urcușuri și coborâșuri. … Trebuie să ai ceva în afara muncii, unde să te poți refugia, în brațele cuiva iubit … Există întotdeauna o oportunitate, trebuie doar să crezi în ea.”


● Aidan Gillen a mărturisit la TIFF 2026 că este dezastruos la castinguri și nu-i place deloc să participe la acest tip de selecție. Amuzat, ne-a povestit că a obținut odată un rol în urma unor discuții lungi într-un bar, unde a reușit să convingă doar prin argumente că el este cel mai potrivit pentru rol.

Actorul irlandez consideră că școlile de actorie uniformizează, standardizează și, astfel, unele specificități și excentricități individuale se pot pierde sau atenua.
„Nu cred că există un sfat care să fie general valabil. Probabil că cel mai bun sfat pe care eu l-am primit a fost să-mi pun în evidență particularitățile mele specifice, să nu încerc să le atenuez pentru a intra într-un tipar. Cred că școlile de actorie asta fac, atenuează ciudățeniile, excentricitățile, te duce spre un standard. Tot am auzit vorbindu-se despre tehnică; tehnica pe care o înveți la școala de actorie. Suna grozav. Și am întrebat: ‘Ce e tehnica asta?’ Se pare că este ceva pe ce te poți baza atunci când ești pe scenă și nu simți cu adevărat emoția și atunci ai tehnica asta prin care poți să te prefaci că ești fericit, că ești supărat. … Cu mulți ani în urmă cineva m-a întrebat: ‘De ce încerci să fii ca alți actori? Tu însuți ești destul de interesant.’ Acum, nu spun că sunt foarte interesant, dar (n.r. această remarcă) m-a încurajat să-mi folosesc propria personalitate mult mai mult și să nu încerc să arăt ca alți actori sau să-i imit pe cei pe care îi apreciez. … Tu fă ceea ce te caracterizează. Fii tu însuți, în timp ce ești alți oameni, nu-ți fie frică.”

Astăzi este ultima zi de TIFF.25. Marilyn Monroe va ajunge pe ecranul imens din Piața Unirii de la ora 21:45, în filmul „Unora le place jazz-ul”, la Gala de Închidere.
Scris de: Alieta Pojar


