
Alphaville, Sandra, Londonbeat şi Fancy au fost aplaudaţi de 8.000 de oameni la prima ediţie Discoteca ’80






Sâmbătă seara, 23 septembrie 2017, clujenii nostalgici dar cu chef de viaţă şi dans, s-au adunat la Sala Polivalentă pentru a-i vedea şi asculta pe Alphaville, Sandra, Londonbeat şi Fancy, în cadrul Discoteca ’80.
Seara s-a dovedit a fi una de neuitat pentru cei care nici nu visau prin anii ’80 sau ’90 să-şi vadă cântăreţii preferaţi în carne şi oase. Deşi au început să cânte pe marile scene ale lumii cu mult timp în urmă, ritmul şi iubirea pentru muzică i-a păstrat pe artiştii anilor ’80 în inimile iubitorilor genului. Discotecile de pe vremuri aduceau ritm, iubire şi căldură, iar ringurile de dans erau pline de verva tinereţii şi pasiune. Revenirea pentru o noapte, înapoi în timp la senzaţia de bucurie pe care doar dansul şi muzica preferată o pot face, a fost posibilă sâmbătă, la prima ediţie a evenimentului Discoteca ’80 Cluj.
Încă de la primele acorduri, anii ’80 au revenit în forţă. Fancy a deschis spectacolul cu cele mai populare melodii din repertoriul personal, care l-au făcut celebru. Artistul, într-o formă de invidiat, a demonstrat că vârsta este într-adevăr doar un număr. Fancy este foarte cunoscut şi apreciat la noi în mod deosebit pentru piesa „Flames of love”, foarte ritmată şi melodioasă, dar şi „Bolero”, pe care artistul cu origini spanoiolo-germane o consideră o capodoperă.
Fancy
A urmat apoi pe scena Discoteca ’80 Londonbeat. Ei au venit la Cluj cu un număr antrenant, o coregrafie dinamică şi multă pasiune pentru muzică, transmisă şi publicului. Ei au făcut un spectacol total şi au depăşit limitele scenei, fugind de două ori până în faţa scenei pentru a-şi saluta fanii. Ceea ce iese în evidenţă la momentul Londonbeat este timbrul special al vocilor celor trei artişti. Felul în care arată ei pe scenă, mişcările de dans originale şi enrgice, alături de vocile remarcabile, au făcut din Londonbeat un moment despre care clujenii vor putea spune la următoarea întâlnire cu ei, „I’ve been thinking about you”.
Londonbeat
Sandra a venit pe scena de la Cluj cu un moment regizat şi bine pus la punct, de la început şi până la sfârşit. Ea a fost introdusă de o trupă de dansatori, patru la număr, tineri şi frumoşi, foarte talentaţi. Sandra, care pare că din anii ’80 a reuşit să oprească timpul, alături de dansatorii foarte buni, a reuşit să aducă senzaţia de show total. Publicul a cântat alături de artistă cele mai populare pisese ale ei, printre care „Maria Magdalena”, „In the heat of the night” sau „Everlasting love”.
Sandra
Cireaşa de pe tort şi surpriza serii a fost Alphaville. El şi-a adus un band cu care a făcut un spectacol 100% live. Chiar dacă i-a dezamăgit pe unii spectatori la început, care se aşteptau la altceva de la el, a reuşit până la urmă să-i cucerească. Momentul Alphaville a fost neaşteptat, mai ales prin feelingul rock, prin energia lui Marion Gold, solistul trupei, dar şi prin nostalgia plăcută pe care a reuşit să o transmită. Până şi ultimul bis de la Alphaville a fost o surpriză, având în vedere că nu a fost cea mai populară melodie, „Forever youg”. Artistul şi-a aprins o ţigară înainte să înceapă să cânte ultima piesă a serii, apoi a vrăjit publicul timp de câteva minute, prin vocea sa remarcabilă şi interpretarea plină de pasiune.
Alphaville
În ceea ce priveşte partea artistică, Discoteca ’80 a fost un eveniment foarte apreciat, a reuşit să aducă senzaţia de ani ’80, inclusiv în pauzele dintre concerte. Oamenii au dansat şi s-au simţit bine, dar foarte mulţi s-au plâns de faptul că senzaţia de ani ’80 le-a fost adusă şi de cozile foarte mari la barurile deschise în incinta Sălii Polivalente, unde au fost nevoiţi să stea pentru o băutura peste 30 de minute. Pentru cei 8.000 de oameni care au participat la spectacol au fost prea puţine puncte din care se putea cumpăra apă sau bere, mai ales că nu a fost permisă intrarea cu băuturi din afară.
Prima ediţie a început în forţă şi s-a încheiat cu un moment memorabil, a adus veselie şi bucurie pentru iubitorii muzicii disco. Evenimentul a fost unul aşteptat de mulţi, popularitatea artiştilor prezenţi la Cluj fiind dovedită încă o dată şi prin faptul că toate biletele puse în vânzare au fost epuizate cu câteva ore înainte de spectacol. Organizatorii evenimentului, prin managerul de comunicare al evenimentului, Dora Mircea Radu şi Sánta Levente – directorul Backstage Production, au promis că urmează şi ediţia cu numărul doi la anul, cu invitaţi la fel de populari.
Alphaville şi Fancy, la conferinţa de presă, alături de organizatorii evenimentului
Scris de: Alieta Pojar







2 comentarii