
2.000.000 lei, pentru aparaturi medicale, la Spitalul de Pneumoftiziologie






23 de aparaturi medicale noi, în valoare de 2.000.000 de lei, vor fi achiziționate la Spitalul de Pneumoftiziologie.
Consiliul Județean Cluj a anunțat că va aloca pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ judeţean, 2.000.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea unor aparaturi medicale noi și echipamente medicale de ultimă generație.
Conform autorităților, resursele financiare vor fi utilizate pentru achiziționarea următoarelor 23 de aparate și echipamente, care vor fi date în folosința spitalului: un turn de chirurgie minim invazivă – sistem optim pentru chirurgie minim invazivă, un generator Ethicon Endosurgery Generator, o unitate de coagulare cu argon-plasmă APC, un fibrobronhoscop pentru aspirații, o mașină de spălat și dezinfectat endoscoape, o masă pentru examinări bronhologice, un aparat de ventilație JET, o masă de operație mobilă electromecanică, 10 seringi automate, un aparat de anestezie, un videomediastinoscop, un dispozitiv de încălzire a sângelui instantaneu, un sterilizator cu plasmă, precum și un dispozitiv de prevenție a trombozei venoase profunde.







Publică comentariul