×

Aplicaţia ClujParking are o nouă versiune pe Google Play şi App Store

Evidențiate

Aplicaţia ClujParking are o nouă versiune pe Google Play şi App Store

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Aplicaţia ClujParking, care arată disponibilitatea locurilor de parcare în parcările cu barieră din municipiul Cluj-Napoca, are o nouă versiune, publicată pe Google Play şi App Store.

Prin aplicaţia ClujParking sunt monitorizate la ora actuala şase parcări şi parking-uri din zona centrală şi semicentrală (parking Moţilor, parking Sala Polivalentă, parcare Unirii, parking Multiplex Leul, parcare Cipariu, parcare Mihai Viteazu), însumând peste 1.300 de locuri de parcare.

De la prima apariţie, aplicaţia a trecut prin redesign la sfârşitul lunii martie şi i s-au adăugat câteva informaţii referitoare la parcările din municipiu. Primăria Cluj-Napoca a anunţat că ultimul update conţine mai multe îmbunătăţiri substanţiale printre care:

● Aplicaţia este disponibilă şi în limba engleză;

● Au fost adăugate tarifele la fiecare parcare;

● Au fost incluse informaţii referitoare la distanţa şi durata estimată până la fiecare parking din aplicaţie, din locaţia în care se află utilizatorul;

● Utilizatorul are acum posibilitatea să salveze anumite parcări ca parcări preferenţiale (utilizatorul poate alege să îi fie afişate informaţii doar despre anumite parking-uri);

● Posibilitatea „notificărilor push”. Începând cu această versiune, primăria poate trimite notificări către cei care au instalat aplicaţia, astfel încât ei să fie anunţaţi imediat despre unele evenimente care îi interesează (de exemplu, se poate transmite dacă o parcare este cu intrare liberă într-o zi sau dacă este închisă sau poate fi transmis dacă este un blocaj, un accident într-o anumită zona etc.). Aceste notificări pot fi trimise şi tuturor utilizatorilor, dar şi numai unor grupuri de utilizatori cum ar fi cei care au salvat un parking ca preferenţial, cu acceptul prealabil al utilizatorului. Astfel, utilizatorul, la instalare, este întrebat dacă doreşte sau nu să primească notificări, la fel ca la orice altă aplicaţie.

Pentru a vedea aceste îmbunătăţiri, tot ceea ce trebuie să facă cei care au deja instalată aplicaţia este să îşi actualizeze versiunea instalată. Cei care aleg să îşi descarce aplicaţia, de acum încolo vor primi direct ultima versiune.

De la lansarea aplicaţiei, de la începutul lunii martie, aceasta a fost instalată de 6.187 utilizatori, dintre care 3.804 de instalări au fost făcute pe sisteme Android şi 2.383 de instalări pe sisteme iOS.

Aplicaţia ClujParking este dezvoltată de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu AROBS Software prin clusterul ARIES Transilvania.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail