
Un nou sector al drumului judeţean 161G va fi asfaltat






Un nou sector al drumului judeţean 161G Căianu va fi asfaltat, a anunțat Consiliul Județean Cluj.
În perioada următoare va avea loc reabilitarea drumului judeţean 161G. Lucrările fac parte din cadrul programului ce vizează întreţinerea şi îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a judeţului Cluj. Consiliul Județean Cluj a anunțat că în prezent se desfășoară lucrări pe sectorul de drum situat între joncțiunea cu drumul național DN 16 și localitatea Căianu.
Anterior aşternerii de covor asfaltic au fost executate lucrări pregătitoare constând în plombări, burdușiri, tăieri de acostamente și completări de acostamente.
Acest tronson de drum asigură un acces rapid la drumul național DN 16 și, mai departe, spre Cluj-Napoca și spre județul Mureș.






Publică comentariul