
600.000 de euro a fost cea mai scumpă casă tranzacţionată anul trecut la Cluj-Napoca






600.000 de euro a fost cea mai scumpă casă tranzacţionată anul trecut la Cluj-Napoca, după cum reiese din „Ghidului tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca”. Ajuns la cea de-a V-a ediţie, ghidul prezintă o serie de informaţii relevante legate de piaţa imobiliară clujeană de anul trecut.
Astfel, piaţa imobiliară în ansamblu, a crescut în 2017 cu 30% faţă de anul anterior, atingând pragul de circa 600.000.000 de euro – sumă care reprezintă de peste două ori bugetul Primăriei (257.000.000 euro în prezent) sau costul integral estimat pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte costul achiziţiilor, Clujul s-a situat în 2017 pe cea de-a doua poziţie la categoria preţurilor medii pe metru pătrat, pe primul loc fiind Sectorul 1 din Bucureşti. Preţul mediu în 2017 pe segmentul apartamentelor a crescut cu peste 20% faţă de anul precedent, respectiv 1.211 euro/mp (2016 – 1.000 euro/mp).
Clujul a reuşit să atragă şi în 2017 cumpărători din alte judeţe ale ţării (29%) şi chiar din afara ţării (2%). În topul judeţelor de provenienţă se găsesc cele mai apropiate de Cluj, precum Bistriţa Năsăud, Maramureş, Sălaj, Alba, Mureş şi Satu Mare.
Date principale studiu:
● Doar 69% din cumpărători provin din judeţul Cluj;
● 31% din valoarea totală tranzacţionată a fost realizată prin finanţare bancară, în creştere faţă de anii precedenţi, când a fost doar 17% (2016), 26% (2015), 16% (2014);
● 594.000.000 euro este valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în 2017, dublă comparativ cu 2014 (284.000.000 euro), triplă faţă de 2013 (200.000 euro);
● 30% este nivelul creşterii volumului total al tranzacţiilor în 2017 comparativ cu anul precedent şi 66% faţă de 2015;
● 63% este ponderea achiziţiilor de apartamente din totalul tranzacţiilor imobiliare de 594.000 euro.
Informaţii de interes local:
● Decembrie 2017 a fost luna în care s-a atins vârful tranzacţiilor (~ 79.100.000 euro);
● Suprafeţele cuprinse între 500 şi 1.000 mp au fost cele mai frecvent tranzacţionate parcele de teren;
● Suprafeţele cuprinse între 35 şi 55 mp au fost cele mai frecvent tranzacţionate apartamente;
● Calea Mănăştur este strada cu cele mai valoroase (~24.200.000 euro) şi numeroase tranzacţii (327) în 2017, la polul opus aflându-se cartierul Becaş (pe ambele criterii);
● 600.000 euro a fost cea mai scumpă casă tranzacţionată în 2017, aceasta fiind localizată în centru (zona străzii Moţilor);
● 1.100.000 euro a fost cel mai scump teren tranzacţionat în 2017, acesta fiind localizat în cartierul Borhanci.
Ghidul Tranzacţiilor Imobiliare din Cluj-Napoca, proiect unic în România, este realizat anual de Veridio cu sprijinul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Primăriei din Cluj-Napoca. La baza studiului stau informaţiile oficiale din contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la Primărie. Ghidul oferă date privind volumul şi valoarea totală a proprietăţilor tranzacţionate, repartizarea acestora pe tipuri de proprietăţi (apartamente, case, terenuri, altele), preţurile medii pe metru pătrat repartizate pe cartiere şi pe întregul municipiu, precum şi multe alte cifre relevante.
Ghidul Imobiliar Cluj-Napoca 2017
Real estate transactions Cluj-Napoca 201






Publică comentariul