Cea mai mare petrecere retro s-a încheiat cu un show de zile mari

We Love Retro, ediția din 2016
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Cea de-a treia ediţie We Love Retro s-a încheiat cu o seară memorabilă. Pe scenă au urcat No Mercy, Mr. President, Dr. Alban, E-Type, precum şi trupe de dans şi artişti clujeni.

Alături de artiştii invitaţi, publicul a fost aseară la înălţime. Încă de la primul invitat, No Mercy, cei prezenţi la eveniment au dansat şi au cântat în cor refrenele care au apărut cu mai bine de 20 de ani în urmă: Missing, Where do you go, Please don’t go, When I die. Artistul s-a declarat impresionat de faptul că publicul îşi mai aminteşte după atâţia ani de cântecele lor şi a mulţumit celor prezenţi pentru că apreciază în continuare muzica lor.

Dansul a continuat alături de cel de-al doilea invitat al serii, Mr. President. Cu un dezvoltat simţ al umorului şi prin repetate interacţiuni cu publicul, el a reuşit să distreze audienţa. De la primele acorduri de altfel, care semnalau începerea Coco Jambo, a reuşit să capteze atenţia celor prezenţi la eveniment. În timpul numerelor de dans, spre bucuria admiratoarelor, a “ameninţat” de câteva ori că se dezbracă – pâna la urmă şi-a dat jos doar cămaşa, rămânând în tricou.

Cel de-al treilea invitat al serii este cunoscut în special pentru hitul It’s my life dar şi Let The Beat Go On, Sing Hallelujah sau Look who’s talking. Dr. Alban a venit însoţit de două dansatoare care au susţinut şi partea melodică, şi care au stârnit admiraţia publicului prin prezenţa scenică.

E-Type, ultimul invitat al serii, a interacţionat cu publicul din momentul începerii spectacolului. A dat mâna cu spectatorii, i-a îmbrăţişat, şi-a făcut selfiuri cu cei din public, a cântat şi i-a fermecat pe cei prezenţi, fiindu-le aproape pe tot parcursul numărului. Printre cele mai cunoscute şi iubite piese ale E-Type se numără: Angels Crying, Life, I just wanna be with you.

Petrecerea a continuat şi după încheierea concertelor, doritorii putând să rămână şi să danseze pe muzica retro până dimineaţa.

Organizatorii de la Transylvania Music Event au promis şi pentru 2017 un show marca We Love Retro.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *