×

Celine Dion vine în România, pentru prima dată, în 2020

Evidențiate

Celine Dion vine în România, pentru prima dată, în 2020

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Celine Dion vine în România anul viitor. Regina muzicii pop, și una dintre cele mai bune voci din lume, va concerta în 2020 la București.

Câștigătoarea a două premii Oscar și a cinci premii Grammy, Celine Dion vine în România anul viitor. Artista va susține în premieră un concert extraordinar, în cadrul turneului „Courage World Tour” în București, miercuri, 29 iulie 2020. Detaliile cu privire la locația concertului și bilete vor fi anunțate curând de către organizatori.

„Suntem în discuții cu Primăria Capitalei pentru determinarea locației potrivite pentru acest eveniment de interes național, concertul unei artiste legendare care se află de câteva decenii în topul preferințelor muzicale ale românilor, dar care până acum ne-a ocolit țara. Celine Dion cântă în acest turneu într-unele dintre cele mai frumoase săli și stadioane din lume, întrucât conceptul spectacolului este unul «all-seated» și doar pe un stadion poți atinge o capacitate de 40.000 locuri pe scaune, atât în tribune cât și pe gazon.” a declarat Laura Coroianu, Director general Emagic.

Cel mai nou album al artistei, „Courage”, va fi lansat pe 15 noiembrie, turneul de promovare a albumului urmând a ajunge în peste 100 de orașe din întreaga lume.

Concertul de la București face parte din turneul „Courage World Tour ”, care a debutat pe 18 septembrie în Quebec, Canada. Turneul va fi unul internațional, pornind din America de Nord, ajungând până în Malta și Cipru, unde va avea spectacole în premieră, la fel ca și în România. Courage World Tour marchează de altfel și primul ei turneu în Statele Unite din ultimii 10 ani.

Celine Dion este unul dintre cei mai recunoscuți, respectați și de succes artiști din industria muzicală. A câștigat numeroase premii până la vârsta de 18 ani, a dominat clasamentele pop în 1990 și a vândut aproape 250 de milioane de albume în cei peste 35 de ani de carieră. Artista are în palmares două premii Oscar, cinci premii Grammy, plus un premiu Billboard, „Icon Award” acordat recent pentru întreaga carieră.

Celine Dion vine în România în cadrul turneului „Courage World Tour ”, care promovează și primul album în limba engleză al artistei din ultimii șase ani; va ajunge în aproape 100 de orașe din întreaga lume.

La cererea fanilor, organizatorii au adăugat un al treilea spectacol în Brooklyn, NY, precum și în alte numeroase orașe de pe coasta de Vest a Americii, inclusiv San Diego, San Francisco și California. În Europa, Celine Dion va concerta în mai multe capitale europene, printre care Praga, Budapesta, Munchen, Paris, Berlin, Stockholm și Londra. Turneul este produs de Concerts West/AEG Presents, concertul din România fiind organizat de Emagic.

Celine Dion a lansat de curând trei noi piese de pe următorul album, „Courage”. “Imperfections”, “Lying Down” și “Courage” sunt melodii cu o nouă direcție creativă pentru artistă și vor putea fi ascultate live în timpul concertului de la București. Fanii artistei o vor putea acompania și la hiturile care au făcut-o atât de cunoscută, My heart will go on, A new day has come, Because you loved me, It’s all coming back to me și multe altele. Albumul Courage, un mix eclectic de balade melodice și piese ritmate, va fi disponibil de pe 15 noiembrie, însă poate fi pre comandat de pe acum.

Toate biletele cumpărate online pentru segmentul nord-american vor fi disponibile împreună cu un exemplar al albumului nou, Courage, începând de vineri, 4 octombrie, ora 17:00.

Membrii Team Celine vor putea cumpăra bilete în exclusivitate printr-o perioadă de pre-sale. Membrii American Express® Card pot achiziționa bilete în anumite țări începând de luni, 30 septembrie, ora 17:00.

Biletele pentru opririle internaționale vor fi disponibile începând cu marți, 1 octombrie, ora 10:00, ora locală. Membrii Team Celine vor putea cumpăra bilete în exclusivitate printr-o perioadă de pre-sale. Membrii American Express® Card pot achiziționa bilete în anumite țări începând de vineri, 27 septembrie, ora 10:00, 17:00 ora României. Pachete VIP vor fi disponibile în curând.

Lista completă a orașelor din turneu este disponibilă pe celinedion.com.

Celine Dion

Celine Dion continuă să doboare recorduri cu spectacolele rezidență din Las Vegas-The Colosseum at Caesars Palace, unde a concertat de peste 1.100 de ori pentru peste 4.5 milioane de fani. În iunie 2018, Celine a luat o pauză de 2 luni pentru a se dedica turneului sold-out de peste ocean, Celine Dion Live 2018, concertând în peste 22 de spectacole în 12 orașe din Asia, Australia și Noua Zeelandă. Turneul a fost unul din cele mai bine vândute din 2018, cu încasări de aproape 57 de milioane de dolari și un public de 260.000 de oameni. Celine a ajuns pe primul loc și în clasamentul US Dance Club în luna iulie 2018 cu remix-ul single-ului Ashes din filmul Deadpool 2.

Pe 8 iunie 2019, rezidența de 16 ani, din Las Vegas a celebrei artiste s-a încheiat.

AEG Presents

AEG Presents este una din cele mai mari companii de muzică live din lume, cu un portofoliu extins de spectacole, de la producția și promovarea globală și regională de turnee, până la evenimente muzicale și festivaluri renumite. AEG Presents are operațiuni în America de Nord, Europa, Asia prin cele 16 birouri regionale, și un portofoliu de artiști care îi include pe Taylor Swift, Paul McCartney, Elton John, The Rolling Stones, Justin Bieber, BTS, Ed Sheeran, Katy Perry și Kenny Chesney. Compania produce sau sprijină peste 25 de festivaluri de muzică, printre care celebrul Coachella Valley Music & Arts Festival, Stagecoach, the New Orleans Jazz & Heritage Festival, Hangout Festival, Electric Forest și Firefly. AEG Presents deține, manageriază sau este responsabilă cu bookingul în peste 100 de cluburi și teatre. Compania produce și promovează peste 11.000 de spectacole anual la nivel global și își conduce operațiunile sub mărcile AEG Presents, Goldenvoice, The Bowery Presents, Concerts West, Messina Touring Group, Marshall Arts LTD, Madison House Presents și PromoWest Productions. Pentru mai multe informații, vizitați www.aegpresents.com.

Emagic

Emagic este organizatorul de concerte și festivaluri care a deschis drumul industriei de live music în România prin concertul Depeche Mode din 2006 și festivalul B’Eestfest. În cariera de aproape 15 ani, Emagic a organizat cele mai mari concerte cu superstaruri mondiale ale muzicii precum Metallica, Madonna, Roger Waters/The Wall, Red Hot Chili Peppers, Lady Gaga, Shakira, Sting; peste 800 de artiști internaționali și locali au ajuns în România la invitația Emagic. Emagic este, de asemenea, organizatorul primului festival boutique din România, Awake.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail