Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa a obţinut din partea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.), Certificatul de Acreditare, document care reflectă calitatea actului medical şi a serviciilor pe care spitalul le oferă pacienţilor.
Conform Ordinului Ministrului Sănătăţii, instituţia spitalicească a fost încadrată în categoria V, atestare care se acordă unităţilor ce asigură servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronic, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative. Spitalul, aflat la primul ciclu de acreditare, a obţinut un punctaj de 94.39%. Documentul astfel obţinut demonstrează faptul că instituţia spitalicească îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia, pe durata de cinci ani a perioadei de valabilitate a certificatului de acreditare, de finanţare din partea Ministerului Sănătăţii, intrând într-un proces de evoluţie continuă şi îmbunătăţire a actului medical, necesar pentru îndeplinirea criteriilor aferente celui de-al doilea ciclu de acreditare.
Consiliul Judeţean Cluj informează că evaluarea s-a făcut prin aplicarea unui set de circa 800 de întrebări prin care membrii comisiei au urmărit modalitatea de funcţionare a entităţii sanitare în ceea ce priveşte infrastructura şi dotările specifice activităţii medicale, precum şi realizarea demersurilor necesare şi întocmirea documentelor relevante, astfel încât să existe certitudinea că pacienţii beneficiază de servicii medicale şi de cazare adecvate, de medicamentaţie şi tratament corespunzător.
Înfiinţat în urmă cu 60 de ani, în anul 1957, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa este o unitate sanitară de monospecialitate, care asigură asistenţă medicală în specialitatea psihiatrie pentru adulţi, pacienţii spitalizaţi fiind cei care prezintă tulburări psihice cronice: schizofrenii cronicizate, tulburări afective şi delirante cronice, epilepsii, dependenţe alcoolice cronice. În prezent, instituţia spitalicească are 195 de paturi.
Acreditarea este un proces continuu, ce se realizează o dată la cinci ani şi care confirmă că o unitate medicală dispune de resursele şi competenţele necesare pentru a acorda îngrijiri medicale, fiind necesară atât pentru instituţiile sanitare de stat, cât şi pentru cele private, care vor să intre în relaţii contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate.