





Certificatul de urbanism necesar pentru elaborarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a obiectivului „Proiectarea şi construcţia autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, sector 3A: Cluj Vest (Gilău) – Mihăieşti, km 0+000 – km 25+500, tronson 3A2, km 8+700 – km 25+500”, cu amplasament pe teritoriul judeţului Cluj, a fost semnat la începutul lunii martie de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Certificatul a fost emis ca urmare a cererii formulate în acest sens de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi vizează terenul situat în judeţul Cluj, în intravilanul şi/sau extravilanul localităţilor Viştea, Nădăşelu, Şardu, Sînpaul, Mihăieşti şi Topa Mică, din comunele Gîrbău şi Sînpaul, ce urmează a fi traversate de acest sector al autostrăzii.
Astfel, în contextul propunerilor formulate în acest sens prin intermediul Avizului Primăriei Sînpaul nr.251/2017, certificatul de urbanism semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj solicită şi impune o serie de condiţii, precum cele referitoare la:
– Relocarea traseului autostrăzii de la km 12+200 până la km 15+080 înainte de intrarea în satul Şardu, între sat şi DN1F (există spaţiul necesar), în scopul evitării traversării printre case, deoarece proiectarea s-a făcut utilizându-se hărţi mai vechi de anul 1970, în care cartierul Sinistraţi nu apărea;
– Se solicită ca în Proiectul Tehnic să fie prevăzută o zonă de servicii la km 17+800, zonă care în Studiul de Fezabilitate apare ca parcare de scurtă durată;
– Se va asigura continuitatea tuturor drumurilor de acces la terenurile agricole, păduri şi păşuni de pe o parte pe alta a autostrăzii, astfel încât activitatea şi locuirea în zonele afectate să fie afectate la minim;
– Se va proiecta o distanţă mai mare faţă de case cu minim 10 – 30 m, în segmentele următoare: de la km 16+200-16+300; km 19+080-19+580; km 20+400 – 20+500;
– Se solicită elaborarea studiilor geotehnice suficient de laborioase pentru a se adopta soluţiile tehnice adecvate.





