
Cluj-Napoca şi oraşul Ungheni din Republica Moldova au încheiat o înţelegere de cooperare






Joi, 17 noiembrie, municipiul Cluj-Napoca şi oraşul Ungheni din Republica Moldova au încheiat o înţelegere de cooperare. Bazele acestei colaborări au fost puse încă din luna iunie a acestui an, în urma unei vizite a reperezentanţilor municipiului Ungheni la Primăria Cluj-Napoca. Cu acesta ocazie, a fost înaintată primarului Emil Boc propunerea ca între cele două oraşe să existe o înţelegere de cooperare, în scopul dezvoltării relaţiilor dintre cele două comunităţi, mai ales în ceea ce priveşte transferul de bune practici, al schimbului de expertiză în domeniul economic, administrativ şi cultural.
sursa foto: Primăria Cluj-Napoca
Primarul Emil Boc a semnat înţelegerea de cooperare cu oraşul Ungheni din Republica Moldova, reprezentat de primarul Alexandru Ambros. Un pas important în procesul de înfrăţire al celor două comunităţi îl reprezintă semnarea acestei înţelegeri de cooperare.
„E un moment de istorie, de suflet şi de viitor pentru România şi Republica Moldova şi pentru oraşele noastre, Cluj-Napoca şi Ungheni. Sper să concretizăm cât mai multe proiecte comune între oraşele noastre, iar relaţiile noastre de colaborare să continue pe un nivel ascendent”, a subliniat primarul Emil Boc.
Primarul oraşului Ungheni, Alexandru Ambros, a condus delegaţia din Republica Moldova, care a fost prezentă în această săptămână la Cluj-Napoca. La rândul său, acesta a precizat faptul că apreciaza evoluţia municipiului Cluj-Napoca din ultimii ani.
„Ne-am dorit foarte mult să se întâmple evenimentul de astăzi. Oraşul Ungheni este al 3-lea ca mărime din Republica Moldova, oraş distinct, cu tradiţie. Am reuşit să facem multe proiecte frumoase împreună cu echipa de acolo. Mă bucur că începând de astăzi vom scrie o pagină noua în relaţiile dintre Cluj-Napoca şi Ungheni”, a precizat Alexandru Ambros, primarul oraşului Ungheni.
În prezent, la Cluj-Napoca învaţă aproximativ 1500 de studenţi moldoveni. Un rol strategic în dezvoltarea relaţiilor româno-moldovene îl reprezintă Grupul de Iniţiativă Basarabeană, format din studenţi şi foşti studenţi care acţionează ca ambasadori ai valorilor europene şi furnizori de schimb de bune practici.







Publică comentariul