
Clujul are stabilit un plan de intervenţie în timpul iernii pe drumurile judeţene






Joi, 20 octombrie, a fost aprobat de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, „Planul operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile judeţene din judeţul Cluj”, pentru perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017.
În acest sens, Consiliul Judeţean, prin intermediul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj, a analizat şi clasificat întreaga reţea de drumuri judeţene aflată în administrare, în lungime de peste 1.200 km, pe niveluri de viabilitate, stabilind în acest fel nivelurile de intervenţie pe timpul iernii.
În funcţie de importanţa fiecărui sector de drum judeţean în parte, de nivelul traficului înregistrat pe tronsonul în cauză, de numărul şi mărimea localităţilor pe care le leagă precum şi de alte criterii obiective şi măsurabile, drumurile au fost clasificate în 4 nivele de intervenţie care stabilesc ordinea de prioritate a acţiunilor şi timpul în care se intervine, operaţiunile care se execută, tipurile de materiale şi cantităţile utilizate etc.
– La nivelul I de viabilitate au fost încadrate patru drumuri/sectoare de drumuri judeţene în lungime totală de 70.2 km;
– La nivelul II de viabilitate 50 de drumuri/sectoare de drumuri judeţene care asigură legătura cu centrele de comună, în lungime totală de 681.1 km;
– La nivelul III unde au fost încadrate 51 de sectoare de drumuri judeţene în lungime de 384.64 km;
– Ultimul nivel, IV, în lungime de 78.5 km este format din sectoare de drumuri cu un trafic redus de vehicule sau chiar inexistent.
Totodată, documentul stabileşte modul de conducere şi coordonare a acţiunilor, sistemul de informare a factorilor implicaţi, numărul bazelor de deszăpezire care vor trebui să funcţioneze pe fiecare lot de drumuri astfel încât să se asigure un timp optim de intervenţie, utilajele şi mijloacele de transport ce vor fi folosite, cantităţile şi tipurile de materiale, carburanţi şi lubrifianţi.







Publică comentariul