×

Concurs de frumusețe pentru câini, pisici și alte animale

Evidențiate

Concurs de frumusețe pentru câini, pisici și alte animale

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV) va găzdui în weekend un ”Beauty Contest” pentru animale.

USAMV Cluj-Napoca a anunțat pentru sâmbătă, 25 mai, între orele 14:00 – 19:00, un concurs de frumusețe pentru căței, pisici, iepuri și orice alte animale. Acțiunea inedită va avea loc în campusul universității. Evenimentul organizat de studenții francezi la Facultatea de Medicină Veterinară reprezintă a III-a ediție a Concursului de frumusețe pentru căței, pisici, iepuri și orice alte animale.

Concursul va fi împărțit pe secțiunile: câini talie mare, câini talie mică, foster și altă categorie de animale (pisici, iepuri, pești etc.).

Înscrierile au loc la adresa de mail cmcvethumanitaire@gmail.com. Taxa este de 10 lei, pentru participanții din USAMV Cluj-Napoca, până sâmbătă, și de 15 lei, în ziua concursului, iar fondurile se vor reinvesti pentru ajutarea asociațiilor de protecție a animalelor.

Evenimentul este organizat de Asociația CMC Vet’Humanitaire, care sprijină adopțiile de animale din România și asociațiile locale specializate.

”Asociația este a studenților și am creat-o pentru a ajuta animalele și a le îmbunătăți condițiile de viață. Asta ne dorim de la acest eveniment: să petrecem împreună o după-amiază frumoasă, în care să adunăm și fonduri pentru asociație, în încercarea de a sprijini apoi animalele atât cât putem”, spun studenții organizatori.

Juriul concursului va fi format din doi profesori și doi studenți din anul VI la Medicină Veterinară, iar animalele de pe primele trei locuri la fiecare categorie jurizată vor fi premiate cu mâncare și jucării oferite de sponsorii evenimentului.

Toți clujenii pasionați de animale vor putea participa la concurs fără vreo taxă. Participanții din afara campusului vor putea cumpăra mâncare pentru animale, fondurile urmând a fi folosite tot pentru asociațiile specializate locale, și vor putea să-și facă fotografii oficiale.

”Beauty Contest” va începe la ora 14:00 în fața Aulei ”Mihai Șerban”.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail