
Contractele pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a patru drumuri judeţene au fost deblocate






Consiliul Judeţean Cluj a anunţat în cursul acestei săptămâni deblocarea a patru contracte subsecvente ale Acordului cadru încheiat cu asocierea formată din SC Kiat Group Construct SRL, SC Tehnic Asist SRL şi SC Damar SRL, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene din judeţul Cluj.
Cele patru contracte reluate vizează patru sectoare de drumuri judeţene de importanţă deosebită pentru judeţul Cluj, respectiv:
– DJ 107M Luna de Sus – Băişoara – Buru – limita judeţului Alba
– DJ 107P Gilău(DN1) – Someşu Rece – Mărişel – DN1R
– DJ 150 Câmpia-Turzii – Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu
– DJ 109A Chinteni – Vutureni – Recea Cristur – Dealu Jurcii
„Sunt încântat de faptul că am reuşit, după un blocaj de aproape cinci ani, să deblocăm situaţia acestor patru contracte suspendate care vizează efectuarea de lucrări de modernizare şi reabilitare pe nu mai puţin de 160 de kilometri de drumuri judeţene. Astfel, în perioada imediat următoare, asocierea condusă de Kiat va efectua lucrările de proiectare, urmând ca, sperăm noi din primăvară, pe toate cele patru sectoare de drumuri să înceapă efectiv lucrările. Importanţa reabilitării acestor drumuri este de necontestat în condiţiile în care cele patru sectoare de drumuri judeţene sunt printre cele mai importante din judeţ, ele legând două drumuri naţionale, realizează accesul spre zona turistică şi trec prin mai multe localităţi”, a declarat preşedintele Consiliul Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Finanţarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare şi reabilitare pe cele patru sectoare de drumuri judeţene este realizată prin intermediul creditului în valoare de 225.000.000 lei contractat de Consiliul Judeţean Cluj în cursul lunii decembrie 2016.







Publică comentariul