×

Doze de vaccin suplimentare, pentru campania de vaccinare antigripală gratuită

Doze de vaccin suplimentare, pentru campania de vaccinare antigripală gratuită

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

La cele 1.000.000 de doze de vaccin deja achiziționate pentru campania de vaccinare 2018 – 2019, Ministerul Sănătății a anunţat că a încheiat demersurile pentru achiziționarea unui număr suplimentar de 300.000 doze vaccin gripal.

Conform autorităţilor, până la data de 14 octombrie 2018, au fost vaccinate antigripal 60.669 persoane din grupele de risc, cu vaccin distribuit gratuit.

● Institutul Național de Sănătate Publică a informat că, în primele două săptămâni de supraveghere, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate cu laboratorul;
● La nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 82.799, cu 1.8% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.316);
● În săptămâna 7 – 14 octombrie 2018 s-au înregistrat la nivel național 12 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 25 cazuri înregistrate în 2017.

Începând cu data de 15 septembrie 2018, Ministerul Sănătății a distribuit la direcțiile de sănătate publică din teritoriu și din București aproape 700.000 de doze de vaccin gripal. Distribuția vaccinului până la totalul de 1.300.000 de doze continuă până la sfârșitul lunii noiembrie, conform calendarului agreat cu distribuitorul. Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail