
Drumul judeţean Ţaga – Habadoc a intrat în reparaţii






Azi au demarat lucrările de întreţinere curentă şi reparaţii pe drumul judeţean DJ 172A Ţaga – Habadoc (limita judeţului Bistriţa Năsăud), a anunţat Consiliul Judeţean Cluj.
Lucrările de întreţinere constau în realizarea de plombări, reprofilări ale părţii carosabile cu adaos de material, decolmatarea camerelor de cădere, asigurarea esteticii rutiere, tăierea de acostamente, decolmatarea şanţurilor şi a podeţelor, eliminarea gropilor prin acoperire cu piatră spartă, turnarea de covoare asfaltice etc.
„După cum am promis, ne dorim ca în cel mai scurt timp posibil un număr cât mai mare de drumuri judeţene să ofere condiţii normale de trafic. Pentru aceasta, alături de drumurile pe care fondurile disponibile ne-au permis să demarăm lucrări complexe de reabilitare şi modernizare, am dispus ca, în paralel, un număr cât mai mare de drumuri să beneficieze de acest program de întreţinere”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Lucrările de întreţinere şi reparaţii a DJ 172A Ţaga – Habadoc sunt realizate prin „Programul de lucrări de întreţinere curentă şi periodică a unor drumuri judeţene din Judeţul Cluj pentru anul 2016”, în baza Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 180 din 22 iulie 2016.






Publică comentariul