Drumuri judeţene în proces de reabilitare şi modernizare

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lucrări de reabilitare şi modernizare continuă în această perioadă pe anumite tronsoane ale drumurilor judeţene, în timp ce pe alte porţiuni lucrările de asfaltare au fost finalizate. În săptămâna de lucru 4 – 8 septembrie, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat stadiul în care se află lucrările de refacere a unor porţiuni de drum.

Luni, 4 septembrie, a fost semnată autorizaţia de executare a lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumului judeţean DJ 107P Gilău (DN 1) – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R, între kilometri 0+000 şi 44+0896.
Autorităţile informează că principalele lucrări care vor fi executate pe acest sector de drum judeţean, în lungime de peste 44 de kilometri, vizează: reabilitarea – în profunzime, a celor două benzi de circulaţie cu o lăţime maximă de 6 metri prin aşternerea stratului de piatră spartă în grosime de 12 cm; realizarea de covor asfaltic în două straturi, respectiv binder şi strat de uzură; asigurarea înclinaţiei minime necesare pentru scurgerea apelor în şanţuri şi rigole de suprafaţă; amenajarea de acostamente de până la 0.75 m; racordarea armonioasă la toate cele 52 de drumuri laterale – asfaltate, pietruite şi de pământ; construirea a cinci parcări şi semnalizare rutieră pe întregul sector de drum vizat.
De asemenea, de-a lungul traseului există 14 poduri şi 171 de podeţe, dintre care o parte vor fi demolate şi reconstruite, restul urmând a fi reparate. Nu în ultimul rând, datorită configuraţiei traseului DJ 107P care străbate zona de munte a judeţului Cluj, vor fi executate lucrări sistematice de consolidare a terasamentelor prin ranforsări din beton pentru şanturi, fundaţii de parapet adâncite, ziduri de gabioane, apărări de maluri şi altele.
Lucrările de execuţie, preconizate a se desfăşura pe parcursul a maxim 24 de luni, vor debuta în cel mai scurt timp posibil şi vor fi executate de SC Kiat Group Construct SRL.

Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul judeţean 107R Cluj-Napoca – Făget – Ciurila – DJ 107L.
Pe drumul judeţean 107R Cluj-Napoca – Făget – Ciurila – DJ 107L au fost finalizate lucrările de asfaltare. Acestea au constat în refacerea stratului de uzură al carosabilului prin aplicarea unui covor asfaltic nou, fiind vizat un tronson de drum în lungime de 13.05 kilometri, de la kilometrul 8+300 până la kilometrul 21+350.
Anterior asfaltării au fost executate lucrări pregătitoare constând în plombări, burduşiri şi alte tipuri de lucrări care ţin de refacerea fundaţiei drumului în zonele afectate. Totodată, lucrările de întreţinere pe acest drum judeţean mai prevăd şi realizarea de acostamente care, datorită condiţiilor meteorologice favorabile, se află în plină desfăşurare. De asemenea, pe întregul tronson de drum se vor executa lucrări de cosiri, defrişări şi marcaje rutiere.

Au demarat lucrările de întreţinere pe drumul judeţean DJ 103H Bologa (DN 1) – Săcuieu.
Lucrări de întreţinere curentă şi periodică au demarat pe drumul judeţean DJ 103H Bologa (DN 1) – Săcuieu. Este vizat un sector de drum în lungime totală de 12.25 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 12+250, pe care se vor executa lucrări constând în înlăturarea denivelărilor prin frezare, plombări cu emulsie bituminoasă prin stropiri succesive, plombări cu beton asfaltic, tratarea burduşirilor şi a tasărilor, completarea acostamentelor cu material pietros, curăţarea podeţelor, a şanturilor şi rigolelor, precum şi cosirea vegetaţiei din apropierea căii de rulare.
De asemenea, pe raza localităţii Bologa, pe un sector de drum în lungime de 3 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 3+000, se vor executa lucrări de aşternere de covor asfaltic.

Au fost finalizate lucrările de întreţinere şi asfaltare pe drumul judeţean 103G Sănduleşti.
Pe drumul judeţean DJ 103G Sănduleşti au fost finalizate lucrările de întreţinere, vizat fiind un tronson de drum în lungime de 5.86 kilometri, de la kilometrul 30+970 până la kilometrul 36+830.
Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere executate pe acest tronson de drum au constat în plombări cu beton asfaltic, tratarea burduşirilor şi a tasărilor, eliminarea gropilor prin acoperire cu material pietros şi piatră spartă cu împănare şi cilindrare, curăţarea şanturilor şi a rigolelor.
De asemenea, pe raza localităţii Sănduleşti, pe un sector de drum în lungime de peste 1.1 kilometri au fost executate lucrări de aşternere de covor asfaltic. În vederea verificării calităţii stratului de asfalt, respectiv a grosimii şi consistenţei, Consiliul Judeţean cluj precizează că de pe acest sector de drum au fost extrase carote de către un laborator specializat.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *