
Drumurile judeţene aflate în zone turistice continuă să fie în reparaţii






În săptămâna care a trecut, lucrările de reparaţii şi întreţinere a drumurilor judeţene au continuat. Astfel, în intervalul 10 – 14 octombrie, conform informaţiilor Consiliului Judeţean Cluj, următoarele locaţii au fost vizate:
– Lucrări de întreţinere au început pe drumul judeţean ce duce la Mănăstirea Râşca Transilvană. Consiliul Judeţean Cluj a anunţat demararea lucrărilor de întreţinere pe drumul judeţean DJ 103K Râşca – Beliş, vizat fiind sectorul de drum situat între drumul naţional DN1R – poziţia kilometrică 35+155 şi localitatea Râşca. Lucrările de întreţinere constau în frezarea asfaltului, plombări, burduşiri şi şanţuri. Decizia Consiliului Judeţean de a realiza aceste lucrări de întreţinere a infrastructurii rutiere din zonă are drept obiectiv asigurarea unei circulaţii normale şi în condiţii de deplină siguranţă pe acest sector de drum judeţean.
– În cadrul programului de lucrări de întreţinere curentă şi periodică a unor drumuri judeţene derulat de Consiliul Judeţean Cluj, pe drumul judeţean DJ 107R Băişoara – staţiunea Muntele Băişorii s-a finalizat asfaltarea unui sector de drum în lungime de 4 kilometri. Asfaltarea survine lucrărilor de tratament bituminos dublu deja încheiate pe un sector cu o lungime totală de 6 kilometri. Decizia de înlocuire a acestor lucrări cu cele de asfaltare, superioare calitativ şi ca durabilitate, a fost luată de Consiliul Judeţean Cluj din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în această perioadă în zona de munte, temperaturi care împiedică executarea în condiţii optime a lucrărilor de tratament dublu bituminos.
„Mă bucur să îi pot asigura pe toţi iubitorii muntelui şi ai sporturilor de iarnă care vor opta pentru staţiunea Băişoara că drumul lor spre zăpadă, spre ski şi, în general, spre distracţie, va fi în acest an unul infinit mai comod, condiţiile de trafic de pe acest drum fiind net superioare celor din anii precedenţi” a comunicat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Programul de lucrări pe drumul judeţean DJ 107R Băişoara – staţiunea Muntele Băişorii vizează un sector de drum în lungime totală de 18.7 kilometri, de la kilometrul 47+350 până la kilometrul 28+650, dintre care 10 kilometri au fost deja finalizaţi. În ceea ce priveşte restul sectorului de drum, lucrările vor continua exclusiv în condiţii meteorologice favorabile, sub supravegherea directă a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Cluj şi a diriginţilor de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.







Publică comentariul