
Lucrări pe drumurile județene în cursul lunii aprilie






O serie de lucrări de întreținere au avut loc în cursul lunii aprilie pe mai multe drumuri județene.
Astfel, Consiliul Județean a anunțat demararea sau finalizarea unor lucrări pe mai multe tronsoane care fac parte din drumurile județene clujene.
Pe DJ 107R, tronsonul de drum ce traversează întreaga localitate Ciurila, au fost demarate lucrări de întreținere.
Pe acest tronson de drum județean au fost anunțate în prima fază lucrări de frezare, plombări, burduşiri şi alte tipuri de operațiuni ce ţin de refacerea fundaţiei drumului în zonele afectate. În a doua fază au fost prevăzute lucrări constând în realizarea de acostamente, șanțuri, precum și cosirea vegetației din vecinătatea căii de rulare.
Drumul judeţean DJ 107R Cluj-Napoca – Făget – Ciurila – DJ 107L prezintă o importanță aparte pentru întreaga zonă metropolitană și, în special, pentru cetăţenii care locuiesc în Făget, Sălicea și Ciurila, întrucât asigură legătura directă cu municipiul Cluj-Napoca. Totodată, importanța drumului județean 107R e dată de faptul că acesta face legătura cu drumul judeţean DJ 107L, către Cheile Turzii, lacurile din comuna Ciurila și alte zone de relaxare preferate de mulți clujeni.
A fost finalizată asfaltarea drumului județean 161B Călărași – Călărași Gară.
Printre drumurile județene la care s-au anunțat intervenții se numără și DJ 161B Călărași – Călărași Gară. Îmbunătățirea infrastructurii acestui drum oferă locuitorilor din zonă un acces rapid pe drumul județean DJ 161B, pe direcția Călărași – Bogata, către cel mai important oraș din această zonă a județului, municipiul Turda.
Pentru completa finalizare a investiției, urmează să mai fie executate lucrări constând în completarea de acostamente, aducerea la profil a acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
A fost finalizată asfaltarea drumului județean 103M Vâlcele – Rediu – Aiton.
Consiliul Județean Cluj a anunțat finalizarea asfaltării pe drumul judeţean 103M Vâlcele – Rediu – Aiton. Derulate în cadrul programului de lucrări ce vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere a județului, lucrările de asfaltare au vizat un tronson în lungime de 8.1 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 8+100.
Prin asfaltarea acestui sector, parte din drumurile județene clujene, locuitorii din zonă au un acces mai rapid către drumul național DN 1, pe direcția Vâlcele sau către Centura ocolitoare și municipiul Cluj-Napoca, pe direcția Aiton – Gheorgheni (DJ 103G).
Patru noi drumuri județene intră în reparații.
● Astfel, conform autorităților, pe drumul județean 103G Moldovenești – Podeni – limită cu județul Alba, între pozițiile kilometrice 13+200 și 25+600, au demarat și se află în plină desfășurare lucrări de reprofilare a drumului cu cilindrare.
● În ceea ce privește drumul județean 109C Gherla – Fizeșu Gherlii – Țaga – Geaca – Sâmboleni – DN 16, de la kilometrul 1+400 până la kilometrul 39+200, lucrările constau în plombări, burdușiri, acostamente, desfundarea podețelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, precum și așternerea de covor asfaltic, pe sectoare.
● De asemenea, pe drumul județean 191D Vânători (DJ 108A) – limită cu județul Sălaj, între kilometrul 31+275 și kilometrul 35+800, lucrările constau în plombări, reprofilarea drumului cu cilindrare, burdușiri, acostamente, curățarea șanțurilor, rigolelor și podețelor, lucrări ce se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic.
● Pe drumul județean 161 Gădălin – DN 16, între pozițiile kilometrice 0+000 și 6+000, urmează să înceapă, zilele următoare, lucrări constând în plombări, burdușiri, curățarea șanțurilor și a rigolelor, precum și desfundarea podețelor.






Publică comentariul