După anii de așteptare și incertitudini, festivalul de la Bonțida a revenit. Electric Castle 2022 a readus la viață pentru câteva zile domeniul imens al Castelului Banffy din localitate.
Domeniul Castelului Banffy din Bonțida a prins din nou viață, pentru câteva zile. Electric Castle 2022 a fost vizitat de un număr record de oameni, și anume 272.000, conform informațiilor transmise de organizatori. Festivalul a început relaxat, miercuri 13 iulie. La orele amiezii, traficul dinspre Cluj spre Bonțida a fost mai intens, pentru ca mai târziu, după ora cinci, să fie mai relaxat. Primii oameni ajunși în festival au avut ocazia să-și facă poze la semnul EC din fața castelului, să se ridice în aer pe biciclete sau în nacelele baloanelor, fără să stea prea mult la coadă. Primele două zile au fost perfecte pentru explorare. O mulțime de zone ascunse și frumos decorate așteptau să fie descoperite. Scenele răspândite în tot perimetrul festivalului începeau să se umple spre seară.
Unul dintre cele mai bune momente ale Electric Castle 2022 a fost concertul extraordinar susținut de Editors. Joi, 14 iulie, scena principală s-a deschis cu Zdob și Zdub, care au susținut un show plin de energie și au dat tonul pentru serile ce au urmat. Englezii de la Editors au cântat pe scena Electric Castle 2022 așa cum doar o trupă de excepție o poate face. Din nou, dacă mai era nevoie, Editors au arătat cum un show live bine făcut poate să surprindă și să prindă în mreje publicul, într-o ușoară transă. Vocea solistului, Tom Smith, și felul în care interpretează el unele piese, având parte de un acompaniament complex, reușește să creeze o stare specială. După ce trupa a interpretat una dintre cele mai bune piese ale lor, Papillon, spectacolul a continuat într-un ritm vesel, bun pentru dans. Pe măsură ce timpul trecea însă, și soarele cobora spre asfințit, momentul lor a prins un alt contur și profunzime. Cu siguranță Editors au fost o alegere excelentă pentru prima seară pe Main Stage.
Vineri, în a doua zi de festival, twenty one pilots au luat cu asalt Bonțida. Fanii trupei s-au prezentat în număr imens la spectacol. Atmosfera a fost cu adevărat incendiară. Peste tot prin zona de spectacol de-abia se putea respira, oamenii căutau să ajungă cât mai în față, pentru a-și vedea mai de aproape preferații.
La fel a fost și sâmbătă la Gorillaz, când nu mai aveai loc să arunci un ac în zona din fața scenei principale, iar publicul se întindea până aproape de Royal Wheel.
Spectacolele de la cea mai populară scenă a festivalului au fost încheiate apoteotic duminică de Aurora și Subcarpați, într-o atmosferă care naște cheful pentru a reveni și la anul.
Hangar a fost una dintre primele scene care s-au umplut până la refuz încă din prima zi. Booha a fost din nou, și în acest an, un loc intens frecventat, încă din primele ore de festival. Un moment special a fost prezența pe nou introdusa Radio Stage a celebrei Dana Marijuana. Show-ul ei a fost foarte apreciat, oamenii din public au dansat, unii chiar pe scenă alături de ea și de colegul ei de cântare.
Electric Castle 2022 a fost și un bun prilej pentru cei care iubesc moda sau pur și simplu doresc să se îmbrace mai diferit, să-și etaleze ținutele de festival.
Pe lângă concertele și distracțiile din perimetrul Electric Castle 2022, o parte a publicului a oferit de asemenea un spectacol vizual demn de urmărit. Pentru cei interesați de modă, vestimentații excentrice, cool, sexy sau originale, participanții au oferit un spectacol în sine.
Deși spectacolele au fost excelente, au fost și câteva momente mai puțin plăcute pentru public în cele cinci zile de festival.
Cea mai mare problemă cu care s-au confruntat participanții la Electric Castle 2022 a fost cea de vineri spre sâmbătă, când s-a stat la coadă chiar și 5, 6 ore, pentru a prinde un loc într-un autobuz spre Cluj-Napoca. Inițial, organizatorii au creat un sistem în care cei care erau dispuși să plătească dublu pentru un bilet (40 de lei) să aibă prioritate la îmbarcare. Chiar și așa, inclusiv cei care au plătit mai mult au fost nevoiți să aștepte cu orele în Bonțida. O parte dintre cei care stăteau la cozile din sat au renunțat și s-au îndreptat spre gară. După un drum pe jos de aproximativ 40, 50 de minute, și aici au așteptat mult și bine până la sosirea unei garnituri care să-i ducă în oraș. După acest incident, organizatorii au renunțat la biletele cu prioritate. În următoarele seri, îmbarcarea și drumul spre Cluj-Napoca s-au făcut fără probleme. O altă nemulțumire, exprimată în comentariile de pe platformele de socializare, a fost că anunțurile de ultim moment erau postate doar în limba engleză. Printre problemele menționate de participanți s-au mai numărat cozile mari de la toalete, în special seara, sau din unele zone de unde se putea cumpăra mâncare.
De menționat aici este și felul în care s-au comportat șoferii autobuzelor. Aceștia au fost calmi și mai amabili ca în anii trecuți. Într-un caz mai aparte, în care un cetățean recalcitrant a încercat să caute ceartă cu mai mulți pasageri pe ruta Cluj-Napoca – Bonțida, șoferul a rămas calm și, inclusiv datorită lui, situația nu a escladat.
Pe toată perioada festivalului zilele au fost toride și nopțile friguroase.
Electric Castle 2022 a avut loc în perioada 13 – 18 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida. Conform organizatorilor, această ediție a fost cea mai mare de până acum.
Scris de: Alieta Pojar
4 thoughts on “Electric Castle 2022 la final; highlights ale primei ediții după restricții”