
Fabrica de încălțăminte Clujana a ieșit din insolvență






Fabrica de încălțăminte Clujana a ieșit din insolvență și urmează să-și reia activitatea economică.
Fabrica de încălțăminte Clujana S.A. a primit din partea Tribunalului Specializat Cluj decizia favorabilă privind închiderea procedurii generale a insolvenței și reinserția societății în activitatea economică, a anunțat forul administrativ județean.
Consiliul Județean Cluj, acționar majoritar a fabricii de încălțăminte, susține că aceasta este pregătită să concureze din nou, de la egal la egal, cu celelalte companii de profil de pe piață. Decizia instanței survine în urma îndeplinirii măsurilor stabilite în baza planului de reorganizare realizat de administratorul judiciar și aprobat de adunarea generală a creditorilor.
Astfel, conform autorităților, pe lângă faptul că societatea Clujana S.A. a reușit să achite datoriile acumulate de-a lungul timpului, aceasta a reușit să-și crească semnificativ volumul vânzărilor de produse sub brand propriu. Acest lucru s-a realizat atât prin cele două magazine proprii din Cluj-Napoca cât și prin intermediul celor care îi comercializează produsele în alte municipii reședință de județ cum sunt Oradea, Bistrița sau Sibiu. Tot în aceeași perioadă, Clujana S.A. a lansat și magazinul online propriu: shop.clujanacluj, magazin care se bucură de un real interes în rândul clienților.
Ulterior ieșirii din procedura insolvenței, conducerea companiei va fi preluată de către Consiliul de Administrație al Clujana S.A., care va numi o conducere executivă. Practic, din acest moment, deciziile strategice ale fabricii nu vor mai trebui să treacă prin filtrul administratorului judiciar, al creditorilor și al judecătorului-sindic, fapt ce creează premisele implementării unei strategii care să ducă la consolidarea companiei și la creșterea în piață a brandului Clujana.






Publică comentariul