
Festivalul Silvoiței în acest weekend; evadarea din oraș în mijlocul naturii






Festivalul Silvoiței va avea loc la sfârșitul săptămânii. Organizatorii promit cele mai bune gusturi și distracție pentru toată familia.
În acest weekend, în 14 și 15 septembrie, la doar câțiva kilometri de Cluj-Napoca, are loc Festivalul Silvoiței. Organizatorii au anunțat că au pregătit activități pentru toate categoriile de vizitatori: joacă în aer liber pentru copii, bunătăți tradiționale românești și preparate vegane din legume organice, zeci de activități pentru toate vârstele.
Comuna clujeană Vultureni va găzdui în weekendul 14 – 15 septembrie a doua ediție a Festivalul Silvoiței – un eveniment în aer liber care își propune să îi readucă pe orășeni mai aproape de natură și de farmecul vieții la țară. Atât sâmbătă cât și duminică, între orele 10:00 și 18:00, vizitatorii festivalului vor avea parte de o diversitate de activități, dar și de bunătăți.
● Copiii sunt invitați să se joace cu animale domestice într-un petting zoo, să își dezvolte imaginația în Atelierele creative sau să participe la activități inedite pentru cei care au crescut la oraș, precum plimbări cu căruța, mud pit, alergare pe baloți de fân sau vechiul joc „baba oarba”.
● Cei puțin mai mari sunt invitați să exploreze Aleea Senzorială și să concureze în activități sportive, care vor include un exatlon, tir cu arcul, baschet, badminton, volei, tenis de masă și mini-fotbal.
● Toți participanții se vor putea bucura de zona de picnic special amenajată, unde se vor putea degusta produse făcute după rețete tradiționale, de comunitatea locală din Vultureni. Secretul mâncării foarte bune este calitatea ingredientelor, respectiv legumele organice crescute local, care vor putea fi și cumpărate dintr-un Bio market.
● În plus, meșterii și artizanii din regiune vin la festival cu produsele lor, realizate manual, cu grijă și cu pasiune.
Accesul se face pe drumul spre Chinteni, respectiv drumul județean 109A.
Clujenii care vor să ajungă la Festivalul Silvoiței sunt așteptați în satul Băbuțiu al comunei Vultureni, aflat la 22 de kilometri în nordul municipiului Cluj-Napoca. Accesul se face pe drumul spre Chinteni, respectiv DJ 109A.
Biletele sunt disponibile online sau direct la fața locului; pot fi cumpărate bilete de o zi la 35 de lei sau abonamente pentru ambele zile ale festivalului, la 50 de lei.
Evenimentul este organizat de asociația La Vultureni. Proiectul este susținut de Romanian Business Leaders, filiala Cluj, prin inițiativa „Antreprenorești – Adoptă un sat”, care urmărește să producă rezultate concrete și replicabile în comunitățile rurale din România, prin transfer de cunoștințe specifice despre antreprenoriat, programe de mentorat pentru antreprenori și specialiștii din administrația locală, și prin identificarea potențialului local de dezvoltare economică.







Publică comentariul