





Olanda şi lalelele, o poveste de iubire care dăinuie de secole. Nu la fel se poate spune despre mulţi iubitori de lalele, ale căror pasiuni n-au făcut faţă trecerii timpului. Poveştile de iubire dramatice au făcut parte dintotdeauna din istorisirile spuse la gura sobei, ca aducere aminte şi ca pildă uneori. Iubirea pătimaşă care aduce fericire poate aduce cu sine şi dramă, se poate rupe la fel de uşor ca tulpina unei frumoase lalele, sau îşi poate pierde strălucirea, la fel cum petalele unei flori se ofilesc şi mor. Iubirea pătimaşă fără substanţă poate arde la fel de repede ca viaţa scurtă a unei lalele înflorite prea devreme.
O poveste de dragoste din vremea febrei lalelelor rulează în prezent pe marile ecrane, avându-i în rolurile principale pe: Alicia Vikander, Dane DeHaan, Holliday Grainger, Tom Hollander, Christoph Waltz, Judi Dench, Zach Galifianakis, Cara Delevingne. Regia este semnată de Justin Chadwick.
Tulip fever (Febra lalelelor) este o dramă, un film romantic cu iz de epocă. Foarte inspirat şi potrivit la acest film este titlul, care are conotaţii profunde şi pentru poveste dar şi pentru perioada istorică. Este prezentat în această realizare cinematografică un pasaj din vremea în care lalelele erau o raritate şi o marfă extrem de apreciată şi căutată. O pagină din istoria Olandei poate fi cunoscută prin intermediul filmului.
Imaginile din Febra lalelelor sunt pitoreşti, dintr-o lume uitată demult, în care alt set de reguli domneau în societate. Cadrele stânse sau cele largi, care au în prim-plan chipurile personajelor sau cele care surprind decorul, toate compun imaginea destul de corectă a ceea ce se închipuie că ar fi fost secolul al XVIII-lea. Cadrele fixe şi cele dinamice compun în cele din urmă o poveste spusă domol, într-un ritm potrivit cu febra lalelelor, suficient de dinamic cât să păstreze interesul dar şi destul de lin pentru a aduce puţin din ritmul mai încet al secolului.
Iubire şi interes, bani şi sărăcie, devotament şi înşelăciune, pasiune şi rutină, toate sunt prezente în film. Şi totuşi, chiar dacă un adevărat arsenal de sentimente şi stări sunt întrevăzute în poveste, ele nu răzbat dincolo de ecran. Toată pleiada de sentimente omeneşti care ar putea fi simţite de public nu-şi fac simţită prezenţa.
Actorii aleşi au reuşit să portretizeze personajele decent. Chiar dacă jocul lor este unul bun, nu are nimic care să atragă în mod deosebit. În afară de câteva excepţii, totul este doar de privit, nu şi de simţit. La acest aspect îşi aduce contribuţia şi lipsa de chimie dintre cei doi protagonişti. Nu par potriviţi pentru a fi împreună şi pasiunea dintre ei este prea puţin exploatată. Povestea pe care o creează ajută la construirea imaginii unei iubiri ca un foc de paie, sau ca febra lalelelor, dar nu ajută prea mult la creionarea unui film demn de a fi remarcat şi ţinut minte pentru ceva.
Tulip fever (Febra lalelelor) este mediocru, dar cu momente interesante pe alocuri şi cu o naraţiune bună. Filmul merită văzut, când o să apară pe micile ecrane, ca moment de relaxare în timpul liber.
Scris de: Alieta Pojar





