
Film – Girls trip: Dezmăţ cu fete – merită sau nu?






Fete care se distrează la maxim şi experimentează realitatea trecerii pe nesimţite de la tinereţe şi vigoare la o etapă matură a vieţii. Fete care sunt unite de o prietenie adevărată, care durează decenii. Toate aceste elemente par să-i atragă irezistibil pe producătorii de la Hollywood. Toate elementele îmbinate par să fie considerate drept reţeta de succes la public.
Un nou film cu fete care se distrează a fost creat în cetatea filmului, avându-le în rolurile principale pe: Queen Latifah, Jada Pinkett Smith, Regina Hall şi Tiffany Haddish. Alături de ele mai apar: Larenz Tate, Mike Colter, Kate Walsh, Deborah Ayorinde. Regia filmului este semnată de Malcolm D. Lee.
Girls trip (Girls trip: Dezmăţ cu fete) se anunţă a fi o comedie. De la început şi până la sfârşit, filmul este presărat cu faze comice, de slabă calitate. Sunt o multitudine de scene în care se urmăreşte distrarea publicului prin limbajul folosit. De cele mai multe ori tentativele se dovedesc a fi doar cuvinte şi expresii vulgare. Rar reuşesc acest tip de scene să mai smulgă câte un zâmbet. Şi comicul de situaţie este unul care din nou urmăreşte o reţetă a dezastrului, prin momente scârboase şi urâte, fără rost.
Imaginea filmului urmăreşte un trend care e pe val. Se filmează în repetate rânduri în stilul selfie, cu camera telefonului de calitate medie. Imaginile mişcate crează într-adevăr o senzaţie de apropiere şi de live, dar nu ajută filmul. În afara acestor scăpări, imaginea este bună, corectă, nimic care să deranjeze. Ca spectacol vizual totul este curat, bine aranjat, dar nimic special sau memorabil.
Chiar dacă acţiunea din film se întinde pe un timp scurt, poate apărea impresia de saga, de film care ţine de mult timp şi nu se mai termină, cu toate că nu mai aduce nimic nou, plăcut sau interesant. Poveştile fetelor sunt tipice, nu atrag foarte mult şi nici nu reuşesc să creeze cu adevărat emoţie sau empatie. Totul este în stilul filmelor de televiziune, cu acţiune şi deznodământ aşteptate.
Actriţele alese să dea viaţă personajelor au fost bine alese. Toate arată foarte bine, sunt talentate, dar nu prea au ce să arate în acest film. Felul în care arată ele şi celelalte personaje mai salvează puţin din film, măcar pe partea estetică. Acţiunile şi interacţiunile din film sunt uşor de uitat, de proastă calitate şi rămân în amintire doar cele exagerat de vulgare sau inutile, dar scârboase.
Filmul Girls trip: Dezmăţ cu fete nu merită văzut.
Scris de: Alieta Pojar






Publică comentariul