Unul dintre evenimentele marcante ale secolului trecut a fost asasinarea la Dallas, Texas, a preşedintelui american pe atunci în funcţie, John F. Kennedy, în ziua de 22 noiembrie 1963. Povestea acestui asasinat a rămas de atunci un subiect fierbinte, în special pentru iubitorii teoriilor conspiraţiei, care l-au analizat din toate punctele de vedere şi tot nu au ajuns la o concluzie finală şi general acceptată. „Cine l-a omorât pe Kennedy?” este de altfel una dintre cele mai populare întrebări, care pare să nu aibă răspuns pentru cei care nu acceptă versiunea oficială a unui personaj singuratic care a acţionat din proprie iniţiativă.
Un film care prezintă acest moment tragic din istoria Statelor Unite ale Americii, dintr-un punct de vedere mai deosebit, şi anume al soţiei preşedintelui asasinat, care a fost şi martor al ultimelor lui clipe de viaţă, rulează în prezent pe marile ecrane. Cea care o întruchipează pe celebra Jacqueline Kennedy în această realizare cinematografică este Natalie Portman. Regia filmului este semnată de Pablo Larrain.
Jackie este un film biografic, o dramă care spune povestea soţiei preşedintelui asasinat, în perioada următoare evenimentului. Felul în care a fost realizat filmul este unic, original, aduce cu un film documentar din anii 60 pe alocuri, dar păstrează şi momente de realizare cinematografică din conteporaneitate, cu un uşor aer demodat totuşi. Cadrele sunt filmate în multe împrejurări foarte de aproape, mai ales personajele care întreţin dialoguri, prim-planurile fiind de altfel numeroase de-a lungul filmului. Pagini din istoria Casei Albe sunt prezentate succint, mai mult prim prisma celei care s-a ocupat să facă din reşedinţa prezidenţială o casă primitoare pentru familie, un adevărat cămin pentru copii şi soţ dar şi un loc de întâlnire cu prietenii şi invitaţii de seamă.
Povestea este văzută din punctul de vedere al celei care este cea mai celebră soţie de preşedinte american. Filmul se derulează la persoana întâi, iar asta aduce pentru public apropiere de personaj, o maximă intimitate cu povestitorul, un scurt moment de prezenţă în viaţa unor privilegiaţi ai sorţii la care este imposibil de ajuns înntr-o altă manieră. Această apropiere aduce cu sine şi un adevăr pentru marea masă a populaţiei care nu are acces la cele mai înalte funcţii în stat, şi anume că, în momentele de importanţă majoră, în faţa incertitudinilor vieţii în general, suntem cu toţii la fel de vulnerabili.
Natalie Portman face un rol memorabil în această realizare cinematografică. Vocea ei, felul în care se mişcă, gesturile şi mimica, toate aduc aminte de Jackie. Şi ceilalţi actori sunt buni, dar rolul pe care l-au avut de-a lungul filmului sau imaginea lor păleşte după ce filmul se termină, în amintire rămânând doar cea care este preţ de o oră şi jumătate Jackie.
Coloana sonoră merită o menţiune specială. Muzica din film este deosebită, aduce un plus de dramatism şi reuşeşte să întunece mai mult ceea ce este deja în film un moment negru, un prilej de doliu şi reculegere. Chiar şi intensitatea la care se aude muzica este una studiată şi reuşeşte să creeze impact asupra publicului care este prins în povestea intimă a Primei Doamne.
Filmul Jackie merită văzut de cei care apreciază jocul actoricesc foarte bun, documentarele şi în general perioada anilor 60, dar poate să-i plictisească pe alocuri pe cei care doresc doar un film simplu, destinat petrecerii timpului liber.
Scris de: Alieta Pojar
