Film – Kronos: Soluţia extremă – merită sau nu?

Scurgerea inevitabilă a timpului, în tandem cu dezvoltarea tehnologică exponenţială va duce, conform unor teorii, la „singularity” (singularitatea tehnologică). Acest concept implică sfârşitul umanităţii aşa cum o cunoaştem noi, în urma dezvoltării inteligenţei artificiale. Progresul tehnico-ştiinţific foarte accelerat la care asistăm i-a determinat pe experţii futurologi să întrevadă un fel de singularitate.

John Cusack deţine rolul principal în recenta ecranizare science-fiction care aduce în prim-plan subiectul singularităţii. Alături de el mai apar Julian Schaffner, Jeannine Wacker, Carmen Argenziano, Eileen Grubba. Regia este semnată de Robert Kouba.

Singularity (Kronos: Soluţia extremă) este o dramă SF, un film de ştiinţă şi imaginaţie care pleacă de la o premisă foarte ofertantă. Titlul filmului a fost tradus în limba română având numele Kronos în el, lucru care poate induce în eroare, având în vedere că iniţial poate duce cu gândul la timp. Şi totuşi, niciun element din film nu are legătură strict cu noţiunea în sine. Premisa de singularitate de la care pleacă filmul este una care aduce din start aşteptări pentru fanii SF.

Filmul debutează în forţă, dar nu se poate spune că bine, dar nici rău. Este un moment care aduce totul la zi pentru ca audienţa să fie introdusă în poveste cum se cuvine. Ceea ce se poate observa de la început este senzaţia pe care creatorii doresc să o transmită, cea de apocalipsă. Muzica este la un nivel foarte ridicat în scenele de început, aproape la fel de tare ca vocea personajelor. Coloana sonoră este un element perturbator când rulează peste dialoguri sau monologuri. Un alt aspect care care poate fi perceput foarte clar, este că prin ton şi melodicitate, muzica este bucăţică ruptă din discursuri motivaţionale în care li se spune ascultătorilor că sunt răi pentru faptul că distrug în ceva fel planeta.

După partea de început, coloana sonoră continuă pe un alt ton uneori. Acest nou ton este unul siropos, care este evident că vrea să inducă sensibilitate şi empatie, dar nu reuşeşte decât să plictisească. Ceea ce reuşeşte să facă muzica din Kronos: Soluţia extremă este să scadă foarte mult calitatea filmului, uneori să deranjeze foarte tare, iar alteori să plictisească până la lacrimi de căscat, nu de emoţie, audienţa.

Imaginea este şi ea de slabă calitate. Felul în care sunt filmare şi redate unele scene de acţiune, cu camera foarte mişcată, nu face decât să creeze senzaţia de scenă de amatori sau de scenă de film documentar. Mai sunt pe alocuri şi alte imagini care par rupte din ceva film despre natură şi puse aici, ca să dea bine printre dialoguri. Chiar dacă apar neajunsuri la partea de imagine şi muzică, efectele speciale sunt bune. De câteva ori apare senzaţia că sunt două filme diferite, unul realizat bine, la un standard ridicat, când apar efectele vizuale speciale, iar altul făcut de amatori, în timp ce se plimbau pe-afară şi se plictiseau.

În ceea ce priveşte actorii şi dialogurile, şi aici lucrurile stau destul de rău. Scenele în care protagoniştii comunică între ei sunt rareori bune sau interesante. Ceea ce iese în evidenţă, şi apare tot mai frecvent pe parcursul filmului, este personajul masculin din rolul principal care ştie cel mai bine să stea cu faţa speriată înspre cameră şi cu ochii larg deschişi aţintiţi înspre ceva. De asemenea, chimia lipseşte între cei doi protagonişti.

Singularity (Kronos: Soluţia extremă) nu merită văzut. Este un film recomandat celor care doresc să vadă ce înseamnă cu adevărat un film slab, şi sunt dispuşi să plătească pentru asta.

Scris de: Alieta Pojar