
Film – Noapte albă – merită sau nu?






Pe marile ecrane poate fi urmărit în această perioadă un film de acţiune, nerecomandat celor sub 15 ani, care îl are în rolul principal pe Jamie Foxx. Alături de el mai apar Scoot McNairy, Gabrielle Union, Octavius J. Johnson, Michelle Monaghan, Dermot Mulroney. Baran bo Odar este regizorul noii producţii cinematografice.
Sleepless (Noapte albă) este un thriller, un film de acţiune şi crimă, dar înainte de toate este un film trist. Imaginile aduse în prim-plan sunt dezolante, lipsite de strălucire. Chiar şi cele din locurile pline de distracţie şi lume par cumva lipsite de viaţă. În momentele de acţiune, cadrele se succed rapid, majoritatea sunt bine făcute, şi măcar partea de acţiune este mai bună din punct de vedere vizual. Cu toate că în marea lor majoritate sunt acceptabile, sunt câteva scene de luptă în care se pare că imaginea tremură. Este un stil de filmare care se aseamănă cu cea a unui amator, agitat de scenă şi lipsit de dotările tehnice necesare realizării unui mic filmuleţ.
Acţiunea este destul de intensă, dar cu prea multe scene seci. Chiar dacă are un fir epic solid, ca motiv al numeroaselor bătăi, totuşi ceva nu se leagă. Scenele dure nu aduc nici un plus de calitate filmului, nici un pic de dramatism extra, niciun dram de spectacol. Sunt şi câteva momente care par exagerate, puţin forţate, introduse pentru a face ca filmul să dureze totuşi peste 90 de minute. Urmăriri, bătăi, sânge şi câteva scene de cruzime, absolut gratuite, fac din spectacolul filmului Sleepless unul de foarte slabă calitate.
Filmul nu aduce nimic nou, scenele sunt toate prea vechi, utilizate deja de prea multe ori ca să mai aducă vreun sentiment sau emoţie privitorilor. Pe lângă toate astea, nici coloana sonoră nu prea ajută, având în vedere că nu rămâne deloc în amintire, prin nimic bun sau rău. Chiar dacă este un film de acţiune, este plat, fără conţinut care să stârnească prea mult interesul.
Sleepless (Noapte albă) nu merită văzut la cinema, şi nici acasă la televizor când o să apară.
Scris de: Alieta Pojar






Publică comentariul